Mai multe anchete au loc la Slatina, după ce o pacientă a murit în curtea spitalului, la scurt timp de la externare. Managerul unităţii medicale, Angela Nicolae, a declarat pentru News.ro că a sesizat chiar din seara evenimentului organele de cercetare penală şi DSP Olt, menţionând că a fost declanşată şi o anchetă internă. Potrivit managerului, ar exista neconcordanţe între declaraţiile personalului medical şi cele ale aparţinătoarei
În urmă cu două săptămâni, o femeie în vârstă de 70 de ani a fost adusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, fiind supusă unor invetigaţii, timp de aproximativ şase ore, în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor. Potrivit medicilor, ea ar fi avut probleme gastrointestinale. Familia sa susţine că i s-a prescris tratament, i s-a recomandat externarea, iar la scurt timp i s-a făcut rău chiar în faţa spitalului. În pofida manevrelor de resuscitare, pacienta nu a mai putut fi salvată.
„În data de 17 octombrie, în jurul orei 16.00, s-a prezentat la serviciul de Primiri Urgenţe al spitalului un pacient în vârstă de 70 de ani, acuzând simptomatologie digestivă. S-au făcut investigaţiile obligatorii la admisia în serviciu de primire urgenţe, specifice conform acuzelor, precum şi consult de specialitate gastroenterologic. Deoarece se menţinea simptomatologia pacientei, medicul urgentist a reevaluat-o şi a decis administrarea unui tratament specific acestei simptomatologii”, a declarat managerul SJU Slatina.
Conform aceleiaşi surse, din declaraţiile personalului medical a reieşit că pacienta „a părăsit UPU fără aviz medical, în jurul orei 21.45, iar ulterior a revenit în jurul orei 22.00, în stop cardiorespirator.
„S-a efectuat manevră de resuscitare conform protocoalelor, însă din nefericire pacienta nu a răspuns la acesta, fiind declarat decesul. Eu fac precizarea că am aflat despre caz în seara evenimentului. Am sesizat de îndată, conform procedurilor, organele de cercetare penală, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Olt, care fac cercetări conform competenţelor”, a explicat managerul.
Angela Nicolae a completat că şi în cadrul spitalului se face o cercetare internă pentru a se stabli exact cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul şi dacă personalul implicat a respectat „toate protocoalele şi normele legale privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă”.
„În funcţie de rezultatele cercetărilor, vom lua măsurile care se impun. Poziţia noastră este deschisă, transparentă şi vom comunica orice element nou care ar putea apărea în cursul cercetării, iar dacă se va stabili în sarcina oricăreia din persoanele implicate un grad de vinovăţie, cu siguranţă aceasta va fi sancţionată”, a spus managerul SJU Slatina.
Întrebată de ce crede că totuşi familia pacientei a susţinut că acesteia i s-a recomandat externarea, după care femeia a intrat în stop cardio-respirator, managerul SJU Slatina a precizat că tocmai aceste aspecte trebuie lămurite, fiind necesară şi analizarea foarte atentă a documentelor întocmite în seara respectivă.
”Se pare că există neconcordanţe între declaraţiile personalului medical şi declaraţiile aparţinătoarei. Şi tocmai de aceea se efectuează această cercetare. Nu putem să vă dăm informaţii din cursul cercetării pentru a nu afecta anchetele care se desfăşoară în paralel. Am pus la dispoziţia autorităţilor competente toate informaţiile şi documentele pe care le-au solicitat şi susţinem deplin toate anchetele care se desfăşoară în paralel cu ancheta noastră.
La întrebarea dacă pacienta respectivă a mai fost internată sau s-a mai aflat vreodată în evidenţele spitalului, Angela Nicolae a răspuns: „Repet, cercetarea o efectuează o comisie internă. Eu nu am verificat, nu am făcut personal verificări în evidenţele electronice ale spitalului pentru a vedea istoricul pacientei. Voi avea acest istoric al pacientului la dosarul de cercetare”, a conchis managerul SJU Slatina.