Alertă de incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, în incinta spitalului/ Clădirea, inundată parţial cu fum/ 75 de persoane, evacuate/ Nu sunt victime – FOTO

Pompierii au fost sesizaţi, luni seară, privind producerea unui incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, aflat în incinta Spitalului Orăşenesc, clădirea fiind parţial inundată cu fum. Un număr de 75 de persoane au fost evacuate, fără a fi înregistrate victime. Pompierii au stabilit că fumul provenea de la instalaţia electrică a centralei de încălzire. După ce fumul a fost îndepărtat, pacienţii au putut reveni în saloane.

”În această seară, în jurul orei 20.52, pompierii militari au fost alertaţi pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 despre posibilitatea izbucnirii unui incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, clădire aflată în incinta Spitalului Orăşenesc. Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă, la faţa locului au intervenit rapid trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje din cadrul SAJ Teleorman. La sosirea salvatorilor, clădirea era inundată parţial cu fum, acesta provenind de la instalaţia electrică a centralei de încălzire aferentă construcţiei, fără a fi înregistrate victime”, a transmis ISU Teleorman.

FOTO: ISU Teleorman
FOTO: ISU Teleorman

Un număr de 75 de persoane au fost evacuate din clădire, în condiţii de siguranţă. După degajarea fumului de la parterul construcţiei, acestea au fost mutate temporar în două saloane de acolo.

FOTO: ISU Teleorman
FOTO: ISU Teleorman

”Salvatorii noştri, împreună cu autorităţile locale şi personalul medical din cadrul spitalului, au depus toate eforturile necesare ca toţi cei care se află în acea clădire să fie în siguranţă. În acest moment fumul a fost evacuat şi de la nivelele superioare ale construcţiei, astfel că toţi pacienţii s-au putut reîntoarce în încăperile în care au fost repartizaţi”, a precizat sursa citată.

 

Geoană: Fermele de troli faimoase care au fost degradate uşor-uşor de domnul Ciolacu de la ”fermele lui Geoană” la consultanţii nu ştiu cui nu sunt în România! Sunt în Transnistria, sunt în Serbia, se operează pe scară foarte mare împotriva noastră

Putin o primeşte pe şefa diplomaţiei nord-coreene Choe Son Hui la Kremlin de Ziua Unităţii Naţionale