Fostul ministru al Sănătăţii şi preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a fost plasat, luni, sub control judiciar pentru 60 de zile, el primind, totodată, interdicţia de a profesa, pe perioada măsurii preventive.
Tătaru a fost prezent, luni, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat şi i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat. El este acuzat că ar fi primit bani şi bunuri alimentare de la pacienţii săi de la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian”, unde Nelu Tătaru este angajat ca medic chirurg.
Avocata lui Nelu Tătaru a menţionat la ieşirea de la DNA că măsura controlului judiciar este nejustificată şi va fi contestată. Ea a subliniat, totodată, că Nelu Tătaru nu apare pe înregistrările făcute de DNA cu mâna pe bani.
„Pe înregistrări nu apare nicăieri doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. (…) Este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil având în vedere că dumnealui are discuţii cu alţi parlamentari şi alte persoane care au imunitate, la fel cum este nelegal că s-a violat viaţa privată a sute de pacienţi”, a afirmat avocata Sandra Grădinaru.
Fostul preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde este audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Însoţit de apărătorii săi, Nelu Tătaru a declarat înainte de intrarea în sediul DNA Iaşi, că nu are emoţii şi merge în faţa procurorilor „cu inima deschisă”.
Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, luna trecută, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.
Tătaru s-a declarat nevinovat şi a precizat că nu a condiţionat niciodată actul medical.
DNA a efectuat percheziţii în cabinetul lui Nelu Tătaru din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, unde îşi desfăşoară activitatea ca medic chirurg. Potrivit avocatului Radu Bobârnat, în urma percheziţiilor nu au fost găsite sume de bani.
Nelu Tătaru, care anunţase că va candida în calitate de preşedinte al PNL Vaslui de pe prima poziţie pentru un nou mandat de parlamentar, a fost demis din funcţie în urma acuzaţiilor şi exclus de pe lista pentru alegerile parlamentare. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)