Donald Trump a avertizat luni că, dacă va fi ales, va pedepsi Mexicul cu tarife vamale dacă guvernul mexican nu va lua măsuri pentru a opri fluxul de fentanil în Statele Unite, relatează Reuters.
La mitingul său din Pittsburgh, Trump a declarat că va acţiona rapid pentru a reprima traficul de droguri de-a lungul graniţei de sud a Statelor Unite cu Mexicul şi că va folosi tarifele. „Vom opri imediat drogurile care se varsă peste graniţa noastră”, a spus el.
Trump a spus că va impune tarife de 25% pentru bunurile din Mexic şi că va face „acelaşi lucru Chinei” pentru exportul de fentanil în Mexic.
„Fiecare lucru nenorocit pe care îl vând în Statele Unite va avea un (tarif) de 25% până când vor opri drogurile să intre. Şi daţi-mi voie să vă spun ceva, drogurile se vor opri atât de repede încât o să vi se învârtă capul”, a spus Trump.