Echipa de campanie a Kamalei Harris dezvăluie când se va cunoaște rezultatul definitiv al alegerilor prezidențiale

Scrutinul are loc marţi pe întregul teritoriu al Statelor Unite, iar peste 75 de milioane de americani au votat prin corespondenţă şi în secţii de votare în mod anticipat, mai ales în cele şapte state pivot care urmează să decidă dacă vicepreşedinta democrată sau fost preşedinte republican se aşează în Biroul Oval la 20 ianuarie.

”Buletine de vot vor continua să fie numărate timp de mai multe zile după alegeri. Acesta nu este, evident, semnul unei fraude, este felul în care funcţionează lucrurile”, declară într-o conferinţă telefonciă preşedinta campaniei Harris-Walz, Jen O’Malley Dillon.

”Credem că această cursă va fi incredibil de strânsă, ceea ce înseamnă că am putea să cunoaştem rezultatele acestor alegeri abia peste câteva zile”, avertizează ea.

În privinţa fiecăruia dintre cele şapte „swing states” – Georgia, North Carolina, Nevada, Arizona, Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin -, Jen O’Malley Dillon estimeazxă că rezultatele finale urmează să fie prezentate ”de la sfârşitul nopţii” de marţi spre miercuri şi până la 8 sau 9 noiembrie în Nevada şi Pennsylvania, cel mai important stat din nord-est în alegerile prezidenţiale.

 

Tabăra candidatului repiblican susţine neîncetat că democraţii comit deja ”fraude” şi ”înşelăciuni” în procesul electoral din state-cheie, în timp ce tabăra democratei se teme că Donald Trump va contesta imediat o eventuală victorie a Kamalei Harris şi şi îşi va proclama propria victorie.

”Nu putem, şi nu-l vom lăsa pe Trump să denigreze alegerile sau instituţiile noastre prin tentativele sale repetate de a simăna haosul şi îndoiala”, avertizează consiliera-şefă a campaniei lui Harris, Dana Remus.

”În pofida întregului zgomot pe care-l fac republicanii pentru a pune în dificulatte alegerile şi a acuza că există fraude, acum este mai uşor şi mai sigur să se voteze în aproape fiecare stat cheie în urma reformelor electorale pe care le-am adoptat după 2020”, subliniază ea.

Donald Trump nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea în noiembrie 2020 şi este urmărit penal cu privire la faptul că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor în urmă cu patru ani.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Rusia părăsește CERN: Retragerea amenință cel mai mare proiect de cercetare științifică din lume

Prețurile petrolului au înregistrat o creștere luni, în urma deciziei OPEC+ de a amâna majorarea producției. Investitorii sunt cu ochii pe alegerile din SUA