Greva la Boeing, încheiată cu o victorie uriașă pentru angajați

Aproximativ 33.000 de angajați, majoritatea din zona Seattle, unde se construiesc avioanele comerciale Boeing, au fost în grevă din 13 septembrie. Aceștia au respins categoric două oferte anterioare ale companiei, considerându-le insuficiente, relatează The New York Times citat de mediafax.

„Ați fost puternici, ați stat drepți și ați câștigat. Aceasta este o victorie”, a declarat Jon Holden, președintele sindicatului mecanicilor.

Impactul grevei asupra Boeing a fost devastator. Compania a pierdut cel puțin 5,5 miliarde de dolari în primele șase săptămâni, iar efectul total asupra întregului lanț de furnizori a depășit 9,6 miliarde de dolari.

Muncitorii au obținut o creștere salarială de 43% în patru ani, bonus imediat de 12.000 de dolari (de patru ori mai mare decât oferta inițială), beneficii de pensionare îmbunătățite, promisiunea că următorul model de avion Boeing va fi construit în regiunea Seattle. Salariul mediu anual va ajunge la 119.000 de dolari, față de 76.000 în prezent

Victoria sindicatului vine într-un moment dificil pentru Boeing, care se confruntă cu multiple probleme. Compania a anunțat recent că va concedia 17.000 de angajați (10% din forța de muncă globală) și a raportat pierderi de peste 6,1 miliarde de dolari în ultimul trimestru.

Angajații pot reveni la muncă începând de miercuri, dar trebuie să se întoarcă cel târziu până pe 12 noiembrie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alegeri în SUA – Europarlamentarul Eugen Tomac: Europa trebuie să fie pregătită de orice scenariu

Auto – F1: Mercedes dezminte plecarea lui Hamilton înaintea ultimelor curse ale sezonului