Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Azzurra Leaf Two SRL intră în acţionariatul Pasfin S.p.A

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Azzurra Leaf Two S.r.l. intenţionează să intre în acţionariatul companiei Pasfin S.p.A., alături de Familia Pasquini.

”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Azzurra Leaf Two S.r.l. intenţionează să intre în acţionariatul companiei Pasfin S.p.A., alături de Familia Pasquini”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Anterior tranzacţiei, Pasfin S.p.A. era deţinută integral de Familia Pasquini.

Azzurra Leaf Two S.r.l., din Italia, desfăşoară exclusiv activităţi legate de achiziţionarea şi gestionarea de participaţii în companii.

Pasfin S.p.A., Italia, este o societate de tip holding financiar, care deţine 100% din capitalul social al Grupului Lucart, un producător european din industria hârtiei, care realizează venituri şi pe teritoriul României.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

 

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine miercuri la Bucureşti: Va fi o ocazie de a le mulţumi fermierilor din România pentru contribuţia lor vitală la securitatea alimentară, atât în Europa, cât şi în afara acesteia

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă reluarea procedurii de licitaţie pentru 25 de perimetre din mediul marin / Trei astfel de perimetre, în suprafaţă de aproape 18 hectare, au fost adjudecate