„Împreună cu studenții și studentele de la cursul „Metodologia anchetei sociologice și a sondajelor de opinie,” monitorizăm sondajele privind primul tur al alegerilor prezidențiale de la noi”, spune sociologul care a agregat împreună cu studenții datele culese din sondajele din ultima perioadă, după ieșirea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă.
„În acest moment încercăm să punem la punct o metodă de agregare a acestor sondaje și să o testăm; b) Cifrele de mai jos diferă de ceea ce ați văzut în presă întrucît scorurile candidaților sunt ponderate în funcție de factorii de mai sus – experiență, metodă, perioada de realizare; c) Presupoziția este că, toți ceilalți factori fiind egali, pe măsură ce ne apropiem de dată alegerilor, și sondajele (cele mai multe) se vor „apropia” de cifrele de la urne; spre exemplu, cel mai recent sondaj luat în calcul a fost încheiat cu 23 de zile înainte de dată primului tur; d) În acest moment importantă este ierarhia.
Locul doi este acum extrem de disputat; practic, diferențele dintre Simion, Lasconi, Ciucă și Geoană sunt în marja de eroare, nesemnificative statistic. Am putea spune că sunt la egalitate”, precizează acesta.
Stoica spune că a calculat probabilitatea ca unul dintre aceștia să intre în turul 2, iar Nicolae Ciucă are cele mai mari șanse.
„Am calculat și probabilitățile că unul dintre cei de mai sus să între în turul 2. În cazul lui Ciucă, se înregistrează cea mai mare probabilitate că să între în turul 2 (20,4%). Părerea mea este că, avînd în vedere că și în aceste alegeri contează mașinăria de vot din teritoriu, Ciucă poate fi avantajat întrucît are în spate un partid cu rețea în teritoriu. Dezavantajați la acest capitol sunt Lasconi și Geoană, și mai puțin Simion întrucît și AUR are rețea în teritoriu.”