Federația Română de Fotbal sprijină un turneu de fotbal feminin pentru diversitate și incluziune

Competiția a reunit opt echipe din România (București, Cluj-Napoca, Brașov), Austria și Țările de Jos.

Participantele au fost invitate la meciul România – Polonia, în prima rundă de baraj pentru turneul WEURO 2025, unde au susținut Naționala Feminină a României. În timpul turneului, au fost promovate și inițiativele FRF de responsabilitate socială, GOALSCORE și All-in and Win, care subliniază angajamentul federației pentru echitate și diversitate.

Proiectul All-in and Win luptă împotriva discriminării și susține un mediu sportiv inclusiv, axându-se pe sprijinul comunității LGBTQ+. Alături de parteneri din Belgia, Cehia, Spania și Germania, proiectul urmărește să creeze un climat de acceptare în sport.

GOALSCORE, coordonat de Federația de Fotbal din Malta, are ca obiectiv combaterea violenței împotriva femeilor tinere prin fotbal. Acest proiect reunește organizații europene precum FRF, Federația de Fotbal din Portugalia și Centrul FILIA, urmărind să transforme fotbalul într-un instrument de sensibilizare și educare pentru respectul față de femei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Victorie la scor pentru liderul FK Csikszereda, în Liga a II-a

Trafic feroviar oprit pe distanţa Igiroasa-Tâmna, din cauza deraierii unor vagoane ale unui tren de marfă