Alegerile din Statele Unite se apropie de punctul culminant – numărarea voturilor şi anunţarea rezultatelor. De la est la vest, secţiile de vot şi-au închis treptat porţile, marţi seara, în funcţie de fusul orar şi de programul de vot din fiecare stat, deşi au existat unele incidente legate de numeroase ameninţări cu bombă, puse de FBI pe seama Rusiei. Imediat, au apărut primele proiecţii ale rezultatelor, în statele unde cursele electorale se diferenţiază clar, în timp ce suspansul continuă, posibil chiar şi pentru câteva zile, în statele unde votul este foarte strâns şi care ar putea fi decisive pentru desemnarea câştigătorului.
Potrivit proiecţiilor pe care le fac diverse instituţii media din SUA, până în prezent, Donald Trump a câştigat 230 voturi în Colegiul Electoral, în timp ce Kamala Harris are 183 de voturi. Este nevoie de cel puţin 270 de voturi electorale (voturi reprezentative pentru statele americane în Colegiul Electoral) pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din 2024.
Cele mai importante victorii de până acum sunt, pentru Kamala Harris, în California şi New York, care îi aduce 54 şi respectiv 28 de voturi în Colegiul Electoral, iar pentru Donald Trump – în Texas, de unde provin 40 de voturi electorale.
Aceste proiecţii timpurii vin din statele unde dominaţia republicană sau democrată este clară şi deocamdată nu sunt surprize.
Rezultatele din aşa-numitele „swing states” vor determina cu adevărat rezultatul acestor alegeri. Acestea sunt în număr de şapte, iar rezultatul în fiecare dintre ele este incert – Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania şi Wisconsin. Aici, cursele electorale sunt extrem de strânse şi predicţiile sunt greu de făcut.
Primul dintre aceste state unde s-a conturat devreme o predicţie – făcută de AP şi CNN – este Carolina de Nord, care i-ar reveni republicanului Donald Trump, cu cele 16 voturi electorale ale sale. Totuşi, surpriza nu este atât de mare, pentru că republicanul a câştigat aici şi în 2020, însă democraţii sperau că vor putea întoarce votul în favoarea lor.
Experţii avertizează totodată că primele rezultate pot fi înşelătoare, din cauza particularităţilor de vot din Statele Unite, dar şi a votului anticipat.
Donald Trump îşi petrece seara în Palm Beach, Florida, unde locuieşte, în timp ce Kamala Harris este în Washington, la universitatea unde a studiat.
Urnele s-au închis la ora 2:00, ora României, în şase state americane, inclusiv în Georgia, unul dintre statele care poate să determine câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, iar primele proiecţii ale rezultatelor au început să apară.
DONALD TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN KENTUCKY ŞI INDIANA, KAMALA HARRIS ÎN VERMONT
Donald Trump a câştigat Kentucky şi cele 8 voturi electorale ale sale, în timp ce Kamala Harris a câştigat Vermont şi cele 3 voturi electorale ale sale.
Potrivit proiecţiilor CNN, fostul preşedinte Donald Trump va câştiga şi în Indiana, unde sunt în joc 11 voturi electorale. Şi în 2020,Trump a câştigat în acest stat.
DONALD TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN VIRGINIA DE VEST
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga West Virginia, estimează televiziunile americane.
În Virginia de Vest sunt în joc patru voturi electorale.
În 2020, tot Trump a câştigat în acest stat.
DEMOCRAŢII, PE PUNCTUL DE A PIERDE MAJORITATEA ÎN SENAT
Guvernatorul republican Jim Justice a câştigat un loc în Senat reprezentând West Virginia, potrivit proiecţiilor CNN.
Justice îl va înlocui pe Joe Manchin, un independent care a părăsit recent Partidul Democrat după ce s-a opus multora dintre propunerile economice ale lui Joe Biden. Manchin continuă să facă parte din grupul democraţilor, iar pierderea locului său îi apropie pe democraţi de pierderea controlului asupra camerei superioare a Congresului. Speranţele lor depind acum de victoriile candidaţilor lor în Ohio, Montana şi, posibil, Texas şi Florida – toate state roşii (republicane).
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN FLORIDA
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Florida, estimează CNN.
În Florida sunt în joc 30 de voturi electorale.
Trump a câştigat şi în 2020 în acest stat, unde are reşedinţa.
Deşi a fost cândva un stat-cheie în lupta prezidenţială, cu alegeri foarte strânse, Florida a devenit în ultimii ani un stat mai consistent republican atât în alegerile de stat, cât şi în cele federale.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN OKLAHOMA
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga în Oklahoma, potrivit proiecţiilor CNN.
Sunt şapte voturi electorale în joc în Oklahoma.
În 2020, acest stat i-a oferit lui Trump a patra cea mai mare marjă de victorie (după Wyoming, Virginia de Vest şi Dakota de Nord).
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN MISSOURI
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Missouri, proiectează CNN.
Sunt 10 voturi electorale în joc în Missouri.
Trump a câştigat statul şi în 2020.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN TENNESSEE
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Tennessee, proiectează CNN.
Sunt 11 voturi electorale în joc în Tennessee, stat câştigat tot de Trump în 2020.
HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN DISTRICTUL COLUMBIA
Vicepreşedintele Kamala Harris va câştiga District of Columbia, proiectează CNN.
Sunt în joc trei voturi electorale în Districtul Columbia.
În 2020, Districtul Columbia i-a oferit lui Joe Biden cea mai mare marjă de victorie în alegerile generale. El a obţinut 92,1% din voturi faţă de 5,4% pentru fostul preşedinte Donald Trump.
Al 23-lea amendament la Constituţia SUA, ratificat în 1961, a acordat locuitorilor din DC dreptul de a vota în alegerile prezidenţiale. În DC se află capitala Washington.
HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN MARYLAND
Vicepreşedintele Kamala Harris va câştiga în Maryland, proiectează CNN.
Sunt 10 voturi electorale în joc în Maryland.
În 2020, preşedintele democrat Joe Biden a câştigat în acest stat.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN ALABAMA
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Alabama, potrivit predicţiei CNN.
Sunt în joc nouă voturi electorale în Alabama.
În 2020, victoria i-a revenit tot lui Trump în acest stat.
HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN MASSACHUSETTS
Candidata democrată Kamala Harris va câştiga în Massachusetts, proiectează CNN.
Sunt 11 voturi electorale în joc în acest stat, în care în alegerile prezidenţiale din 2020 victoria a revenit tot democraţilor.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN ARKANSAS
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Arkansas, proiectează CNN.
Sunt în joc şase voturi electorale în Arkansas.
Şi în 2020 Trump a câştigat în acest stat.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN CAROLINA DE SUD
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga îm Carolina de Sud, unde sunt în joc nouă voturi pentru Colegiul Electoral, proiectează CNN.
Trump a câştigat în acest stat şi în 2020.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN ILLINOIS
Vicepreşedintele Kamala Harris a câştigat în Illinois, obţinând pentru democraţi cele 19 voturi electorale ale statului, potrivit predicţiei Associated Press.
Acest stat, unde locuieşte fostul preşedinte Barack Obama, este un fief democrat şi a susţinut candidaţii democraţi la preşedinţie începând din 1992.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN DELAWARE
Democrata Kamala Harris a câştigat marţi cursa prezidenţială din Delaware, învingându-l cu uşurinţă pe republicanul Donald Trump în statul de reşedinţă al preşedintelui Joe Biden, potrivit predicţiilor Associated Pres.
Victoria lui Harris în Delaware, un stat puternic democrat, era previzibilă, având în vedere dominaţia democraţilor asupra celor trei voturi electorale ale statului timp de decenii.
Ultimul candidat republican la preşedinţie care a câştigat în Delaware a fost George H.W. Bush în 1988. Atunci a fost şi ultima dată când alegătorii din Delaware au ales un guvernator republican.
Delegaţia pentru Congres din Delaware este compusă în întregime din democraţi, care controlează şi ambele camere ale legislativului din acest stat.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN WYOMING
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Wyoming, proiectează CNN.
Sunt trei voturi electorale în joc în Wyoming, stat unde a câştigat şi în 2020.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN DAKOTA DE NORD ŞI ÎN DAKOTA DE SUD
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga în Dakota de Nord, proiectează CNN. Sunt trei voturi electorale în joc în Dakota de Nord, stat câştigat tot de el în 2020.
Aceeaşi situaţie este şi în Dakota de Sud. Tot trei voturi electorale sunt în joc, tot Donald Trump a câştigat aici şi în 2020.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN TEXAS, UN STAT CARE ADUCE 40 DE VOTURI ÎN COLEGIUL ELECTORAL
Fostul preşedinte Donald Trump va câştiga Texasul, estimează CNN.
În Texas sunt în joc 40 de voturi electorale.
Trump a câştigat în acest stat şi în 2020.
Republicanii au câştigat Texasul în fiecare dintre ultimele 11 alegeri prezidenţiale. Trump a câştigat Texasul cu 5,6 puncte procentuale în 2020, cea mai mică marjă de victorie pentru un republican din 1996.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN OHIO
Republicanul Donald Trump a câştigat în Ohio pentru a treia oară marţi, învingând-o pe candidata democrată Kamala Harris pentru a obţine cele 17 voturi electorale ale statului, potrivit proiecţiilor Associated Press.
Ohio a devenit un indicator prezidenţial republican fiabil în ultimii ani. Alegătorii din Ohio l-au sprijinit cu marje largi pe Trump şi în 2016 şi 2020, iar anul acesta l-au susţinut din nou.
Niciun republican nu a ajuns la Casa Albă fără să câştige în Ohio.
În 2020, Joe Biden a devenit primul democrat care a câştigat preşedinţia fără să câştige Ohio, de la John F. Kennedy în 1960.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN NEW YORK
Vicepreşedintele Kamala Harris a câştigat marţi competiţia prezidenţială în New York, obţinând cele 28 de voturi electorale ale statului, potrivit predicţiilor făcute atât de CNN, cât şi de Associated Press.
New York-ul a votat pentru democraţi în fiecare competiţie prezidenţială de când Ronald Reagan a câştigat aici alegerile în 1984.
Fostul preşedinte Donald Trump s-a străduit în mod constant să câştige teren în statul său natal, dar a pierdut New York-ul în fiecare dintre cele trei curse pentru Casa Albă.
Numărul de voturi electorale din New York este al patrulea ca pondere, după California, Texas şi Florida, dar are cu un vot mai puţin decât acum patru ani, din cauza schimbărilor demografice.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN RHODE ISLAND
Kamala Harris va câştiga în Rhode Island, conform proiecţiilor CNN. Aici sunt în joc patru voturi electorale.
Nu este o surpriză, aici a câştigat în 2020 şi democratul Joe Biden.
DONALD TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN LOUISIANA
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat marţi Louisiana pentru a treia oară consecutiv la alegerile prezidenţiale, mărindu-şi numărul de voturi electorale cu opt, anunţă Associated Press.
Pe lângă sprijinul alegătorilor, Trump are diverşi aliaţi politici puternici în acest stat, inclusiv preşedintele Camerei Reprezentanţilor Mike Johnson, liderul majorităţii Steve Scalise şi guvernatorul Jeff Landry.
În Louisiana, unde Partidul Republican deţine în prezent fiecare funcţie aleasă la nivel de stat şi controlează legislativul, candidatul republican la preşedinţie a câştigat toate alegerile din 1996.
Trump a câştigat Louisiana cu 58% din voturi atât în 2016, cât şi în 2020.
TRUMP A CÂŞTIGAT ÎN MISSISIPPI
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat în Mississippi marţi, obţinând cele şase voturi electorale ale statului şi continuând o lungă serie de victorii pentru republicani, potrivit AP.
Ultimul candidat democrat la preşedinţie care a câştigat Mississippi a fost Jimmy Carter în 1976.
Republicanii deţin ambele locuri în Senatul SUA din Mississippi, trei din cele patru locuri în Camera Reprezentanţilor, toate cele opt funcţii în stat şi o largă majoritate în Camera Reprezentanţilor şi Senatul statului.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN NEW JERSEY
Vicepreşedintele Kamala Harris a câştigat marţi cele 14 voturi electorale din New Jersey, estimează AP.
Victoria lui Harris în faţa republicanului Donald Trump continuă dominaţia democraţilor în acest stat, care a ales candidatul democrat la preşedinţie în toate alegerile începând din 1988. Democraţii din New Jersey au cu aproape 1 milion mai mulţi alegători înregistraţi decât republicanii.
Trump are totuşi legături cu New Jersey, inclusiv cluburi de golf în tot statul. De asemenea, a operat cazinouri în staţiunea de pe litoral Atlantic City, dar acestea au dat faliment.
DONALD TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN MONTANA
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat marţi statul Montana pentru a treia oară consecutiv, adăugând astfel patru voturi electorale pentru Colegiul Electoral, potrivit Associated Press.
Montana are cu un vot electoral mai mult în acest ciclu electorale decât în precedentele două, deoarece statul a primit un loc suplimentar în Congres în urma recensământului din 2020.
Începând din 1968, Montana a revenit candidatului republican la preşedinţie în toate alegerile, cu o singură excepţie.
DONALD TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN UTAH
Donald Trump a câştigat marţi cele şase voturi electorale ale statului Utah, potrivit AP.
Statul este un bastion republican, având o largă comunitate de mormoni. Un candidat democrat la preşedinţie nu a mai câştigat în Utah de la Lyndon B. Johnson în 1964.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN COLORADO
Kamala Harris a câştigat marţi în Colorado, obţinând cele 10 voturi electorale ale statului, potrivit Associated Press.
Colorado a fost cândva un „swing state”, care trecea de la candidaţii prezidenţiali democraţi la cei republicani, dar a devenit albastru (democrat) în ultimele două decenii. Ultimul candidat republican la preşedinţie care a obţinut voturile electorale din Colorado a fost George W. Bush în 2004. De atunci, Colorado a sprijinit candidaţii democraţi la preşedinţie, Joe Biden câştigându-l cu uşurinţă în 2020.
Colorado a obţinut cel de-al 10-lea vot electoral după recensământul din 2020, atribuit creşterii populaţiei din jurul oraşului Denver.
DONALD TRUMP A CÂŞTIGAT ÎN NEBRASKA
Republicanul Donald Trump a câştigat marţi votul popular la nivel de stat în Nebraska pentru a treia oară consecutiv, primind două voturi din Colegiul Electoral, potrivit AP.
Nebraska este unul dintre cele două state în care se împart voturile electorale, două voturi revenind câştigătorului la nivel de stat şi câte unul câştigătorului din fiecare district al Congresului.
Trump a câştigat votul popular în Nebraska şi în 2016, şi în 2020.
Ultimul candidat democrat la preşedinţie care a câştigat votul popular la nivel de stat în Nebraska a fost Lyndon B. Johnson în 1964.
Donald Trump a câştigat marţi şi votul din Districtul 3 al Congresului din Nebraska, ceea ce îi aduce încă un vot în Colegiul Electoral. Fostul preşedinte a învins-o cu uşurinţă pe candidata democrată în cel mai conservator dintre cele trei districte ale statului, care acoperă 80 de comitate şi două fusuri orare. Districtul este, de asemenea, unul dintre cele mai conservatoare din ţară şi l-a susţinut pe Trump cu 3 la 1 atât în 2016, cât şi în 2020. Ultima dată când districtul a votat pentru un democrat care să îl reprezinte în Camera Reprezentanţilor a SUA a fost în 1958.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN CONNECTICUT
Kamala Harris a câştigat în Connecticut marţi, extinzând lunga tendinţă a statului de a susţine candidaţii democraţi la preşedinţie şi adăugându-şi şapte voturi la numărătoarea din Colegiul Electoral, anunţă AP.
Anul acesta a fost al nouălea scrutin prezidenţial consecutiv în care alegătorii din Connecticut au favorizat candidatul democrat.
Ultimul candidat republican la preşedinţie care a câştigat statul a fost George H.W. Bush în 1988.
Fostul preşedinte Donald Trump a pierdut Connecticut de trei ori, mai întâi în faţa fostului secretar de stat Hillary Clinton, apoi în faţa lui Joe Biden şi acum în faţa lui Harris.
DONALD TRUMP, CÂŞTIGĂTOR ÎN OHIO ŞI KANSAS
Proiecţiile CNN arată că Donald Trump câştigă în Ohio şi Kansas, două state care îi aduc câte 6 voturi în Colegiul Electoral.
Kansas este un stat republican în competiţiile prezidenţiale, dar are un guvernator democrat. A fost primul stat care a consacrat dreptul la avort în Constituţia statului prin referendum, după ce acest drept a fost anulat la nivel naţional în 2022.
HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN CALIFORNIA, STATUL CU CELE MAI MULTE VOTURI ÎN COLEGIUL ELECTORAL
Kamala Harris va câştiga cele 54 de voturi electorale din California, potrivit predicţiilor CNN şi ABC News. Nu este o surpriză, California fiind un fief electoral democrat. Este cel mai numeros stat şi are cea mai mare pondere de voturi din Colegiul Electoral.
TRUMP CÂŞTIGĂ ÎN IDAHO
ABC News şi CNN preconizează că Trump îşi va păstra cele patru voturi electorale din Idaho, ceea ce, din nou, nu este o surpriză.
KAMALA HARRIS CÂŞTIGĂ ÎN OREGON ŞI WASHINGTON
Vicepreşedintele Kamala Harris a câştigat marţi cele 12 voturi electorale din Washington, devansându-l pe fostul preşedinte Donald Trump într-un stat în care acesta nu este popular, potrivit Associated Press.
Washingtonul nu a mai votat pentru un candidat republican la preşedinţie de la Ronald Reagan în 1984. Preşedintele Joe Biden a câştigat Washingtonul în 2020 cu 58% din voturi faţă de mai puţin de 39% pentru Trump.