Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, se aştepta la o ”noapte lungă” după înfrângerea echipei sale în faţa lui AC Milan (1-3), pe Santiago Bernabeu, marţi seara, în etapa a 4-a a Ligii Campionilor la fotbal, informează AFP.
„Realitatea este că pe teren ne lipseşte ceva, nu suntem capabili să dăm cea mai bună versiune a noastră, deci trebuie să rezolvăm această problemă. Este o tensiune, este normal, noaptea se anunţă lungă, pentru că trebuie să reflectăm la modul în care putem îmbunătăţi lucrurile şi să ne regăsim solidaritatea pe care am avut-o atât de mult timp. Primim prea multe goluri pentru o echipă ca a noastră, care şi-a construit forţa pe soliditatea defensivă”, a afirmat Ancelotti în conferinţa de presă de după meci.
„Suferim mult în acest moment, iar când suferim suntem mai uniţi. Aşa cum am spus, noaptea se anunţă a fi lungă, dar este un lucru bun”, a adăugat el.
„Din păcate, nu suntem buni, nu suntem capabili să producem o muncă eficace de grup. Trebuie să ne apărăm mai bine, pentru că asta este cheia. Trebuie să căutăm soluţii pentru a avea o echipă mai solidă. Trebuie să ne îmbunătăţim tactic, nu este o problemă individuală, ci o chestiune de sacrificiu, de concentrare şi de lucru colectivă”, a adăugat tehnicianul italian.
„Dar avem încredere, iar echipa se va îmbunătăţi şi va fi competitivă în toate competiţiile, aşa cum am făcut întotdeauna. În fiecare an sunt şi momente dificile, însă ceea ce nu este normal este faptul că această echipă a cedat prea repede în ultimele meciuri. Însă avem un alt meci acasă în curând şi trebuie să încercăm să ne regăsim în echipa de anul trecut”, a mai spus Ancelotti.
Rossoneri au deschis scorul prin Malick Thiaw (12), dar Vinicius Junior a restabilit egalitatea (23 – penalty). Alvaro Morata, atacant format de Real, a adus echipa italiană în avantaj (39), iar olandezul Tijjani Reijnders a parafat victoria oaspeţilor (73).
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)