Spectacolul Broadway Christmas Show va avea loc în 15 decembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19.00. Cu o distribuţie, care îi include pe Cornel Ilie, Anca Ţurcaşiu, Lucian Ghimişi Adrian Nour, Bianca Purcărea, Jazzy Jo, Alexandra Crăescu, Ellie Heart, Jazzappella, Ernest Fazekas alături de dansatorii şi orchestra Musicals, spectacolul oferă o combinaţie de muzică, dans şi teatru, cu momente de comedie.
Conceput de aceeaşi echipă care a adus în România musicalurile „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia”, „Shrek Musicalul” şi „My Fair Lady”, acest spectacol promite să ofere publicului o experienţă de neuitat.
„Broadway Christmas Show” este o premieră în România şi spune povestea unei familii numeroase care se pregăteşte pentru sărbătoarea de Crăciun. Publicul va putea urmări împodobirea bradului, scrierea scrisorii către Moş Crăciun, agitaţia pregătirilor şi forfota copleşitoare a Târgului de Crăciun.
Daniel Jinga, dirijorul spectacolului, a declarat: „Broadway Christmas Show este felul nostru de a aduce magia Crăciunului pe scenă, într-un spectacol vibrant şi plin de emoţie. Fiecare generaţie va regăsi aici bucuria sărbătorilor într-o poveste muzicală unică. Vă aşteptăm să trăim împreună o seară de neuitat!”.
Personajele aduc pe scenă tipologii familiare, iar momentul muzical este completat de interpretări unice ale colindelor clasice, toate reinterpretate în stil Broadway. În fiecare scenă, spectatorii se vor regăsi, fie că este vorba de dansul spontan al bunicului pe „Jingle Bells”, interpretarea emoţionantă a tatălui pe „Mistletoe and Holly” la pian sau viziunea rock a surorii mai mari asupra sărbătorilor.
Biletele pentru „Broadway Christmas Show” sunt disponibile pe IaBilet.ro.