Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţa, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în localităţi din judeţele Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud.
Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în judeţul Sălaj, respectiv în localităţile: Gâlgău, Ileanda, Rus, dar şi în judeţul Cluj, în localităţile: Gherla, Căşeiu, Bonţida, Iclod, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Sic, Cuzdrioara, Fizeşu Gherlii, Câţcău, Vad, Dăbâca, Aluniş, Jichişu de Jos, se va semnala ceaţă şi vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri, iar în funcţie de condiţiile locale există posibilitatea de formare a gheţuşului şi chiciurei.
Fenomene similare vor persista până la aceeaşi oră în localităţile: Beclean, Căianu Mic, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Ciceu – Mihăieşti din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.