Tulcea: Exerciţii militare cu muniţie de război în Poligonul din Babadag; trafic restricţionat pe un drum judeţean

Poligonul din apropierea oraşului Babadag, judeţul Tulcea, găzduieşte în această perioadă noi exerciţii militare cu muniţie de război, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ), pe pagina de Facebook, citând o adresă a Unităţii militare 02025 Babadag a Ministerului Apărării Naţionale.

Exerciţiile militare au început pe data de 1 noiembrie, se desfăşoară doar în zilele lucrătoare ale săptămânii, între orele 9,00 şi 23,59 şi se vor încheia pe data de 14 noiembrie.

Traficul autovehiculelor între satele Enisala şi Sălcioara aflate pe drumul judeţean 222 va fi restricţionat prin amplasarea a două bariere.

„Tragerile se vor executa fără întrerupere pe interval de 60 de minute cu pauze de 15 minute între ele pentru descongestionarea traficului rutier. Pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă se va lua legătura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de Pregătire pentru luptă Babadag la telefon 0240/562805”, se arată în informare.

Pentru prevenirea unor accidente, autorităţile le recomandă conducătorilor auto să evite sectorul de drum judeţean amintit şi să folosească ruta alternativă care include în traseu oraşul Babadag.

„Nerespectarea recomandărilor prezentate mai sus poate duce la consecinţe grave de care Unitatea Militară nu se face răspunzătoare”, se precizează în anunţul CJ Tulcea. AGERPRES/(AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Marcel Ciolacu: Îmi doresc ca SUA să fie principalul investitor şi partener comercial al României din afara UE

România, printre ţările membre cu cele mai mari scăderi ale preţurilor producţiei industriale în septembrie