Federaţia namibiană de rugby a anunţat miercuri numirea lui Jacques Burger în postul de selecţioner naţional, informează cotidianul L’Equipe.
Burger, fost căpitan al Namibiei, cu care a participat la trei Cupe Mondiale, îl înlocuieşte pe sud-africanul Allister Coetzee, care a ocupat acest post începând din 2021.
În vârstă de 41 de ani, Jacques Burger va fi secondat de Chrysander Botha, fostul său coechipier de la echipa naţională, şi va avea ca obiectiv calificarea Namibiei la Cupa Mondială din 2027, care se va desfăşura în Australia.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)