DNA anunţă, miercuri, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie.
”Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală de către unele cabinete notariale, în perioada 2021-2022, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori”, a transmis DNA; într-un comunicat de rpesă
Potrivit documentului citat, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţă, sunt făcute percheziţii domiciliare în 12 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.