Fotbal: Farul Constanţa s-a calificat în turul al treilea al Youth League

Farul Constanţa s-a calificat în turul al treilea al competiţiei de fotbal Youth League, miercuri, deşi a fost învinsă de formaţia sârbă FK IMT Novi Belgrad, cu scorul de 1-0 (0-0), la Loznica, în manşa secundă din turul al doilea.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Milos Jovic (60).

Constantin Băsceanu a avut o bară în min. 37.

În primul joc, Farul, câştigătoarea ediţiei 2023-2024 a Ligii naţionale de Tineret, s-a impus cu scorul de 2-0 (2-0).

La Loznica, Farul a evoluat în formula: David Cristian Barbu – Mario Aioanei, Ionuţ Cercel, John Dumitra, Gabriel Munteanu – Ianis Podoleanu, Luca Banu – Ianis Avramescu (Iustin Doicaru, 65), Alexandru Stoian (Cristian Sima, 65), Constantin Băsceanu (căpitan; Alexandru Marchidan, 83) – Alin Cocoş (Dan Nechifor, 65).

Farul va juca în turul al treilea al Youth League cu Lokomotiva Zagreb (Croaţia), care a trecut de Dinamo Minsk (Belarus), după 2-1 şi 0-0.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Timişoara marchează 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 printr-o paletă de manifestări

Nicolae Ciucă: o alegere strategică pentru România în contextul noii administrații Trump