România se promovează în Anglia: Sute de autobuze cu mesajul ‘Hop on board to România’ în orașele britanice (VIDEO)

Potrivit unui comunicat al ministerului, aceste iniţiative se desfăşoară simultan în luna noiembrie, în preajma sezonului sărbătorilor de iarnă, şi sunt orientate către atragerea turiştilor britanici şi a celor internaţionali.

MEAT participă, în perioada 5-7 noiembrie a.c., la WTM Londra, un eveniment Business-to-Business (B2B) de referinţă pentru profesioniştii din domeniul turismului. Standul naţional al României reuneşte 35 de co-expozanţi, inclusiv tour operatori, hotelieri, asociaţii şi federaţii de profil şi Organizaţii de Management al Destinaţiei.

În cadrul standului României, co-expozanţii au la dispoziţie spaţii dedicate pentru întâlniri B2B şi o zonă de conferinţe unde vor susţine, pe durata celor trei zile de manifestare expoziţională, prezentări despre oferta turistică locală. În plus, ansamblul folcloric din Craiova va fi prezent pentru a interacţiona cu vizitatorii, în scopul promovării autenticităţii şi tradiţiilor româneşti. De asemenea, Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, este prezentă pentru a face cunoscută povestea Târgului de Crăciun din Craiova, recunoscut drept unul dintre cele mai frumoase din Europa şi clasat pe locul al II-lea în topul European Best Destinations.

Simultan cu prezenţa la WTM, România derulează în perioada 4 noiembrie – 4 decembrie a.c., o campanie OOH pe autobuzele supraetajate din Londra, Manchester, Birmingham şi Liverpool. Campania include, astfel, 150 de autobuze în Greater London, oferind o acoperire estimată de 51,1% din populaţia Londrei, cu un impact de peste 16 milioane de impresii. Alte 50 de autobuze vor traversa Centrul Londrei, generând un estimat de aproximativ 5,6 milioane de vizualizări. În Manchester, Birmingham şi Liverpool, campania se derulează pe 50 de autobuze regionale, asigurând o rată de acoperire de 4,41% la nivel naţional. Acţiunea, care poartă mesajul „Hop on board to Romania” va beneficia, astfel, de o vizibilitate extinsă, amplificată de aglomeraţia urbană şi de audienţa diversificată din aceste oraşe.

Regatul Unit se numără printre principalele pieţe de interes pentru turismul românesc. Conform estimărilor pentru anul curent, britanicii vor realiza peste 97 de milioane de călătorii internaţionale, cheltuielile urmând să atingă 90,46 miliarde de dolari. Interesul lor faţă de România a crescut constant în ultimii ani, în perioada 2007-2017 destinaţia România înregistrând cel mai mare ritm de creştere în opţiunile acestora de vacanţă, cu o revenire spectaculoasă în 2022, atunci când a fost atinsă o creştere de 280% faţă de 2021. Trendul crescător s-a menţinut şi în 2023, cu o creştere de 26,5%.

În general, turiştii britanici sunt atraşi de diversitatea peisajelor naturale, de turismul cultural şi de oferta de city-break, precum şi de conectivitatea aeriană optimizată între cele două ţări.

Prin intermediul schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul nr. 330/2023, cheltuielile operatorilor economici, prezenţi în standul României de la WTM Londra, sunt acoperite în totalitate, în ceea ce priveşte taxa de participare, închirierea spaţiului şi personalizarea desk-urilor, menţionează ministerul.

De asemenea, MEAT suportă 50% din costurile de transport extern pentru câte un reprezentant al fiecărui operator economic, cu condiţia ca această sumă să nu depăşească 500 de euro, precum şi 50% din preţul primei nopţi de cazare, la nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO În timp ce toată lumea era cu ochii pe alegeri, SUA au lansat o rachetă care face ravagii

Atenţionare de călătorie MAE: Cuba – alertă pentru uraganul Rafael