Ialomiţa: Percheziţii la persoane suspectate că au sustras maşini de lux din state ale Uniunii Europene / Au fost găsite două autoturisme în valoare de peste 100.000 de euro

Poliţiştii au făcut, joi, 12 percheziţii în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate că au sustras maşini de lux din state ale Uniunii Europene. Au fost găsite două autoturisme în valoare de peste 100.000 de euro.

”Poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august-octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi sustras, de pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, autoturisme de lux”, a transmis, joi, IPJ Ialomiţa.

Poliţiştii au ridicat două autoturisme, în vederea continuării cercetărilor, în valoare de peste 100.000 de euro.

În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

 

Controverse între preşedintele AEP Toni Greblă şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe tema organizării Referendumului din Bucureşti

Colecţia care cuprinde un Caravaggio din 1597 a ajuns la Muzeul de Artă Timişoara sub supravegherea Jandarmeriei/ VIDEO