Preşedintele rus Vladimir Putin şi Donald Trump au semnalat amândoi joi că sunt pregătiţi să reia contactul, în urma alegerii republicanului în alegerile prezidenţiale, americane, relatează AFP.
”Dacă cineva vrea să reia contactul, asta nu mă deranjează. Sunt pregătit”, a declarat Putin la un forum, despre Trump. ”Aş vrea să-l felicit cu această ocazie pentru alegerea sa la preşedinţia Statelor Unite”.
”Cred că ne vom vorbi”, a declarat, la rândul său, Donald Trump despre Vladimir Putin joi, într-un interviu acordat NBC News.
Preşedintele ales a precizat că ”probabil” a vorbit deja cu 70 de lideri străini de la victoria sa în alegerile de marţi.
Înaintea scrutinului american, Putin a declarat în mod public că preferă să-l vadă pe Joe Biden, iar apoi pe Kamala Harris, la Casa Albă, considerându-i mai ”previzibili” penttru Moscova decât candidatul republican.
Potrivit unei cărţi publicate de către celebrul jurnalist Bob Woodward, Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin – în secret – până la de şapte ori după ce a plecat de la Casa Albă, în 2021.
Republicanul i-ar fi trimis – tot în seceret – teste covid-19 omologului său rus Vladimir Putin pe când se afla la Casa Albă, în plină pandemie.
Joi, liderul de la Kremlin a dat asigurări că este impresionat de modul în care Trump s-a comportat într-o tentativă de asasinare, din care a scăpat în viaţă, la un miting, în iulie.
”El s-a dovedit a fi o persoană curajoasă”, a declarat Putin.
”Oamenii arată cine sunt în circumstanţe extraordinare. Atunci se dezvăluie o persoană. Iar el s-a comportat, după părerea mea, într-un mod foarte corect, curajos. Ca un bărbat”, a lansat Putin.
Lui Trump i s-au reproşat în ami multe rânduri declaraţii laudative la adresa lui Putin.