Cinci puncte principale îi consolidează baza, scrie AFP şi le prezintă.
Joi după-amiaza, cu cinci milioane de voturi în plus în buletinele numărate, Donald Trump pare pe calea cea bună către obţinerea votului popular împotriva Kamalei Harris.
El va fi, atunci, primul preşedinte republican din ultimii 20 de ani care să reuşească această performanţă, contrazicând sondajele care preconizau opusul.
Bărbatul în vârstă de 78 de ani a obţinut deja o majoritate clară în Colegiul Electoral, cu un avans pe care-l poate adânci după aflarea rezultatelor în Arizona şi Nevada, unde numărătorile îl dau în frunte.
În cazul în care este declarat învingător în aceste ultime două state, Donald Trump va fi realizat un mare şelem în cele şapte state-cheie.
”America ne-a dat un mandat puternic şi fără precedent”, a lansat el miercuri.
Spre deosebire de 2016, când Hillary Clinton a obţinut mai multe voturi decât el, Donald Trump se va putea sprijini pe această legitimitate populară împotriva judecătorilor care-l urmăresc şi pe care-i acuză că sunt corupţi.
În contextul în care mai sunt de atribuit aproximativ 30 de mandate dintre cele 435 ale Camerei Reprezentanţilor, republicanii conduc cursa pentru a-şi păstra majoritatea în aceasta.
Tabăra lui Trump a reluat marţi controlul Senatului, Camera superioară a Congresului. Acest organ crucial al puterii federale are prerogative foarte importante, şi anume în numirea sau destituirea personajelor-cheie ale Executivului sau în confirmarea mgistraţilor federali.
De notat că preşedintele ales a reuşit cu succes să înăbuşe orice contestare în Partidul Republican, care i-a îmbăţişat de-acum linia „Make America Great Again”.
Donald Trump va fi primul preşedinte care-şi va prelua funcţia contând pe o doză confortabilă de imunitate în exerciţiul funcţiunii.
Aceasta decurge dintr-o hotărâre istorică a Curţii Supreme, pronunţată la 1 iulie în dosarul urmăririlor federale care-l vizează pe fostul preşedinte cu privire la tentative ilegale de inversare a rezultatului alegerilor din 2020 în care Joe Biden a obţinut o victorie.
Această hotărâre i-a adus un răgaz lui Donald Trump, care a scăpat în trei dintre cele patru procese penale răsunătoare în care a fost vizat anul acesta. Redevenit şef al Executivului, el va beneficia de un orizont judiciar complet senin.
La acea vreme novice în politică, Donald Trump a acceptat la începutul primului său mandat în 2017, să fie înconjurat de personalităţi cu experienţă în afaceri publice, o modalitate de a a asigura cancelariile străine.
Din cauza unui comportament uneori imprevizibil, aceste elemente moderatoare au fost supranumite ”adulţii din cameră”.
În al doilea mandat, septuagenarul nu-şi ascunde intenţiile de a se înconjura de oameni fideli, recompensându-i pe cei care l-au ajutat în campanie, între care miliardarii Vivek Ramaswamy sau Elon Musk.
De notat că Donald Trump, care a atacat în ptimul mandat deciziile suverane ale Băncii centrale a Statelor Unite, va avea ocazia să-l numească în 2026 pe succesorul actualul şef al Fed, Jerome Powell. Guvernatorul a avertizat miercuri că nu va demisiona, dacă noul preşedinte îi va cere acest lucru.
După ce a ancorat în primul mandat Curtea Supremă a Statelor Unite în conservatorism, prin numirea în aceasta a trei judecători din nouă, Donald Trump va putea de-acum să-şi cimenteze această ancorare pe termen lung.
Doi piloni conservatori ai înaltei curţi, Clarence Thomas şi Samuel Alito, în vârstă de 76 şi, respectiv, 74 de ani, ar putea să ia în calcul să se retragă şi să-l lase pe preşedinte să numească – pe viaţă – doi înlocuitori mult mai tineri.
Cea mai înaltă instanţă judiciară americană, care tranşează dezbaterile importante din societate şi litigiile electorale, îşi va păstra atunci majoritatea conservatoare posibil timp de zeci de ani.