Elon Musk spune că Olaf Scholz este un „fraier”

Miliardarul Elon Musk a spus joi despre cancelarul german Olaf Scholz că este un „fraier”, comentând implozia coaliţiei sale guvernamentale tripartite, relatează POLITICO.

Răspunzând la o postare care se referea la prăbuşirea guvernului Scholz, Musk a spus, în germană: „Olaf ist ein Narr”. Tradus, înseamnă: „Olaf este un fraier”.

Chestionat de un urmăritor de pe X dacă vorbeşte despre cancelarul german, Musk a răspuns cu emoji-uri care înseamnă „sută la sută” da, „râd cu lacrimi”.

Musk a fost pe val în această săptămână, după ce a jucat un rol-cheie în campania victorioasă a lui Donald Trump pentru a prelua Casa Albă.

Trump a spus că îl va recompensa pe susţinătorul său miliardar, promiţând într-un discurs rostit în septembrie să înfiinţeze o comisie pentru eficienţa guvernului condusă de Musk, dacă va câştiga alegerile.

Musk a intrat pe un curs de coliziune cu oficialii europeni, luptându-se cu autorităţile de reglementare şi guvernele pe mai multe fronturi. El a fost criticat pentru modul în care a gestionat X, fiind acuzat că a permis propagarea discursului instigator la ură.

Cea mai recentă evoluţie în lupta sa continuă cu UE este o posibilă mişcare a Comisiei Europene de a lua în considerare celelalte companii ale sale, inclusiv SpaceX şi Neuralink, atunci când calculează o amendă potenţială împotriva X pentru încălcări ale legii privind moderarea conţinutului, Digital Services Act.

Mass-media americane şi-ar putea pierde relevanţa în era Trump. Senator: „Cred că trebuie să recunoaştem că Donald Trump ne cunoaşte ţara mai bine decât noi”

Ceremonii militare şi religioase, luni, de Ziua Veteranilor