Poliţist din IGPR, acord de recunoaştere cu DNA pentru mai multe infracţiuni / A condus cu 108 kilometri la oră pe un sector de drum unde limita era de 50 de kilometri la oră şi a determinat poliţiştii care l-au oprit să facă actele pe numele soţiei sale

Un poliţist din cadrul IGPR a încheiat un acord de recunoaştere a faptelor cu procurorii DNA, pentru comiterea mai multor infracţiuni. În luna iulie, el a fost prins de agenţi de Poliţie Rutieră când circula cu 108 kilometri la oră pe un sector de drum unde limita era de 50 de kilometri la oră şi i-a determinat să întocmească actele pe numele soţiei sale. Şi femeia a încheiat acord de recunoatere a faptelor.

DNA anunţă, vineri, sesizarea instanţei de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei inculpaţilor:

BADEA MARIUS, la data faptelor ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar-şef, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, aflat în prezent sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals în declaraţii, instigare la complicitate la fals în declaraţii şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi

BADEA ALINA, la data faptelor ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar-şef, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Operaţiuni Speciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

”În data de 06 iulie 2024, în jurul orei 18.00, inculpatul Badea Marius, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud, la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie rutieră, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând cu o viteză de 108 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h. În acest context, inculpatul Badea Marius, profitând de funcţia pe care o deţine în cadrul I.G.P.R., i-ar fi convins pe agenţii constatatori să nu-i aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor, Badea Marius i-ar fi determinat pe agenţii de poliţie să întocmească procesul-verbal de contravenţie pe numele soţiei acestuia, Badea Alina, care se afla în autoturism cu inculpatul la momentul opririi în trafic.

”În prezenţa avocaţilor, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia”, a mai transmis DNA.

Pedepsele sunt:

– pentru inculpatul Badea Marius, pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

– pentru inculpata Badea Alina, pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

âPe parcursul termenului de supraveghere, cei doi inculpaţi vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadă de 60 de zile, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor – Parohia Sfântul Gheorghe Nou, Protoieria Sector 3 al Capitalei sau în cadrul Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Vrancea.

 

 

CCR va discuta în 17 decembrie obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la pensiile militare / Excepţiile de neconstituţionalitate invocate

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an