SUA cer Qatarului să nu mai găzduiască oficiali ai Hamas

Statele Unite au transmis Qatarului că prezenţa Hamas la Doha nu mai este acceptabilă după ce gruparea palestiniană a respins cea mai recentă propunere de a obţine eliberarea ostaticilor israelieni pe care îi deţine de la atacul asupra Israelului din 7 octombrie 2023, a declarat, vineri, pentru Reuters un înalt oficial din cadrul administraţiei lui Joe Biden.

Qatarul a transmis această cerere liderilor Hamas în urmă cu aproximativ zece zile, declarând că nu mai este binevenită pe teritoriul său, a adăugat oficialul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, citat de Reuters.

Alături de Statele Unite şi Egipt, Qatarul este una dintre ţările mediatoare în negocierile dintre Israel şi Hamas, care vizează încheierea unui acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza.

Dinamo și CFR Cluj termină la egalitate, scor 1-1

Preţurile petrolului au coborât vineri cu peste 2%, pe fondul scăderii riscului de uragan în SUA şi a stimulentelor financiare din China, considerate slabe