VIDEO Ministrul Energiei, în război total cu ONG-urile: În ciuda opoziției agresive am reușit!

”În drum de la Harghita la Cluj, ne-am oprit la Răstoliţa. Aici am reuşit recent, cu sprijinul ministrului mediului, Mircea Fechet, să obţinem acordul de mediu, în ciuda opoziţiei agresive din partea câtorva organizaţii de mediu. O victorie mare de tot”, spune ministrul Burduja într-o postare.

El arată că Hidrocentrala de la Răstoliţa a început cu decretul 95/1989 şi a fost blocată foarte mulţi ani.

”Statul român a investit aici peste 1 miliard de lei în decursul deceniilor. Stadiul lucrărilor este peste 95%, aşa cum am verificat azi în teren. Şi nu mă las până nu le ducem la bun sfârşit”, subliniază Burduja.

”Tuturor celor care nu mai cred ca putem finaliza proiectele începute, tuturor celor care se opun României independente energetic, tuturor celor care dezinformează le spun direct: NU VEŢI REUŞI. AJUNGE. În decembrie vom finaliza lucrările la centrală, iar în 2025 hidrocentrala Răstoliţa va da energiei României. Nimic nu este imposibil — cu o condiţie: să nu renunţăm niciodată să luptăm pentru ceea ce este bine şi corect pentru români. Înainte, împreună”, mai afirmă Sebastian Burduja.

Tesla atinge o capitalizare de piaţă de 1 trilion de dolari, susţinută de creşterea acţiunilor după victoria lui Donald Trump în alegeri

Coreea de Nord a bruiat semnalele GPS, afectând avioanele şi navele din Coreea de Sud