Construit de celebrul arhitect Apolodor din Damasc, autorul și al Columnei lui Traian, acest pod a avut rolul de a facilita transportul trupelor romane și al proviziilor necesare în cea de-a doua campanie militară de cucerire a Daciei, sub conducerea regelui Traian, împotriva lui Decebal. În prezent, însă, doar ruinele acestui monument grandios mai stau mărturie, notează adevărul.ro.
Când a fost construit podul lui Traian
Podul a fost construit de Apolodor din Damasc, între 103 și 105 d.Hr., într-un interval de timp remarcabil de scurt, mai puțin de doi ani. Situat pe Dunărea de Jos, aproape de orașul Drobeta Turnu Severin, podul avea scopul de a permite armatei romane să traverseze fluviul mai ușor, în timpul celei de-a doua campanii pentru supunerea teritoriilor de la nord de Dunăre, care făceau parte din Regatul Daciei, condus de Decebal.
Cum a fost construit podul
Pentru a construi acest pod impresionant, romanii au utilizat o combinație de materiale diverse și tehnici inovative. Lucrările au fost realizate conform planurilor arhitectului Apolodor din Damasc, sub îndrumarea unor ingineri romani. Se estimează că lucrările au început în anul 103, imediat după încheierea unui armistițiu între romani și daci, și au fost finalizate în vara anului 105, cu aproape un an înainte de declanșarea celui de-al doilea război dacic, condus de Traian.
Tehnic, podul măsura 1.134,5 metri în lungime și se sprijinea pe 20 de pile amplasate atât pe malul sârbească al Dunării, cât și pe cel românesc. Aceste pile erau realizate din piatră, cărămidă și mortar de var și erau placate cu blocuri mari de calcar. Partea superioară a construcției era formată din bârne de lemn de stejar, cu o înălțime de aproximativ 3 metri și o lățime de 14,5 metri, suficient de largă pentru a permite trecerea soldaților și a caravanelor comerciale.
Ingineria din spatele construcției
Pentru a putea construi un astfel de pod pe un fluviu puternic și cu un curs imprevizibil ca Dunărea, romanii au folosit o tehnică ingenioasă pentru a devia cursul apei, realizând batardouri — baraje temporare formate din țăruși de lemn de stejar. Acestea au ajutat la abătutul apei în amonte de locul unde urma să fie ridicat podul.
„Prin introducerea acestor țăruși în albia fluviului, care erau montați unul lângă altul, se forma un fel de baraj. Astfel, apa curgea fie spre malul sârbesc, fie spre cel românesc, permițându-le inginerilor romani să construiască pilele pe ambele maluri ale fluviului”, explică Marin Neagoe Iulian, muzeograf la Muzeul Regiunii Porților de Fier.
În ciuda măreției sale, astăzi, podul este doar o ruină, dar rămâne un simbol al ingeniozității și al puterii imperiului roman.
