Când o erupţie vulcanică a îngropat oraşul antic Pompei, ultimele momente disperate ale cetăţenilor săi au fost păstrate în piatră timp de secole îndelungate. Observatorii au ţesut poveşti în jurul mulajelor de ipsos făcute ulterior în locurile unde erupţia a acoperit corpurile lor. Aşa a apărut ipoteza că o mamă îşi ţine în braţe copilul sau că două femei se îmbrăţişează în timp ce mor. Dar noi dovezi ADN sugerează că lucrurile nu stat deloc aşa cum par, iar aceste interpretări care au predominat ani de-a rândul provin, de fapt, din faptul că lumea antică a fost văzută prin ochii moderni, ceea ce a fost greşit, relatează CBS News.
„Am reuşit să infirmăm sau să contestăm unele dintre naraţiunile anterioare construite pe modul în care aceşti indivizi au fost găsiţi unul în raport cu celălalt”, a declarat Alissa Mittnik de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania. „Aceasta deschide perspectiva unor interpretări diferite în ceea ce priveşte cine ar fi putut fi aceşti oameni”, notează cercetătoarea.
Mittnik şi colegii ei au descoperit că persoana considerată a fi mama era de fapt un bărbat fără legătură cu copilul. Şi cel puţin una dintre cele două persoane îmbrăţişate – despre care s-a presupus mult timp că erau surori sau mamă şi fiică – era bărbat.
Cercetarea lor a fost publicată joi în revista Current Biology.
„Arătăm că sexul indivizilor şi relaţiile familiale nu corespund interpretărilor tradiţionale”, au scris autorii cercetării. „Presupunerile moderne cu privire la comportamentele de gen s-ar putea să nu fie lentile fiabile prin care să privim datele din trecut”, au adăugat ei.
„Rezultatele genetice încurajează reflecţia asupra pericolelor de a inventa poveşti despre relaţiile de gen şi de familie în societăţile din trecut pe baza aşteptărilor din prezent”, a declarat unul dintre autorii studiului, profesorul David Reich, într-un interviu acordat joi Facultăţii de Medicină Harvard, unde ţine cursuri.
Echipa, din care mai fac parte oameni de ştiinţă de la Universitatea Harvard şi de la Universitatea Florenţa din Italia, s-a bazat pe material genetic conservat timp de aproape două milenii.
După ce Muntele Vezuviu a erupt şi a distrus oraşul roman în anul 79 d.Hr., cadavrele îngropate în noroi şi cenuşă s-au descompus în cele din urmă, lăsând spaţii goale în locurile unde se aflau. La sfârşitul anilor 1800, au fost create mulaje din aceste goluri.
Cercetătorii s-au concentrat asupra a 14 mulaje în curs de restaurare, extrăgând ADN din rămăşiţele scheletice care s-au amestecat cu acestea. Ei sperau să determine sexul, ascendenţa şi relaţiile genetice dintre victime.
Au existat mai multe surprize în „casa brăţării de aur”, locuinţa în care au fost găsiţi presupusa mamă şi copilul ei. Adultul purta o bijuterie elaborată, după care a fost numită casa, întărind impresia că victima era o femeie. În apropiere se aflau cadavrele unui alt adult şi a unui copil despre care se credea că sunt restul familiei surprinse de erupţia vulcanului. Dovezile ADN au arătat însă că cei patru erau bărbaţi şi nu erau înrudiţi între ei, demonstrând în mod clar că „povestea care a fost vehiculată mult timp în jurul acestor indivizi” este greşită, a declarat Mittnik.
Cercetătorii au confirmat, de asemenea, că cetăţenii din Pompei proveneau din medii diverse, dar descindeau în principal din imigranţi din estul Mediteranei – subliniind un model larg de circulaţie şi schimb cultural existent în Imperiul Roman. Pompei este situat la aproximativ 241 de kilometri de Roma.
Studiul se bazează pe cercetări din 2022, când oamenii de ştiinţă au secvenţiat pentru prima dată genomul unei victime din Pompei şi au confirmat posibilitatea recuperării ADN-ului antic din rămăşiţele umane care încă mai există.
Astfel de tuşe genetice pictează încet-încet o imagine mai adevărată a modului în care oamenii trăiau în trecutul îndepărtat.
În luna august, arheologii au anunţat că au dezgropat la Pompei rămăşiţele a încă două victime – un bărbat şi o femeie descoperiţi în ceea ce a fost probabil dormitorul casei lor, unde au rămas blocaţi în timp ce restul structurii se umplea de resturile aduse de erupţie. Femeia a fost găsită pe pat cu o colecţie de monede de aur, argint şi bronz, precum şi cu o pereche de cercei din aur, o pereche de cercei cu perle şi alte bijuterii.
La începutul acestui an, trei cercetători au câştigat un premiu de 700.000 de dolari pentru că au folosit inteligenţa artificială pentru a citi un pergament vechi de 2.000 de ani care a ars în erupţia Vezuviului. Papirusurile de la Herculaneum constau în aproximativ 800 de pergamente greceşti rulate care au fost carbonizate în timpul erupţiei vulcanice. Autorul pergamentului a fost probabil filosoful epicurian Philodemus, care scria despre muzică, mâncare şi cum să te bucuri de plăcerile vieţii.
Manuscrisele au fost găsite într-o vilă despre care se crede că a aparţinut socrului patrician al lui Iulius Cezar, a cărui proprietate, în cea mai mare parte neexcavată, adăpostea o bibliotecă care ar putea conţine alte mii de manuscrise.
Înainte de erupţie, care a durat mai mult de 24 de ore şi a avut puterea a mii de bombe nucleare, Muntele Vezuviu a fost în mare parte latent timp de secole. Aproximativ 20.000 de oameni locuiau în Pompei la acea vreme şi mulţi dintre ei au fost mistuiţi de un val de cenuşă, rocă vulcanică şi noroi, care i-a îngheţat pe loc sub un nou strat de sedimente vulcanice.
De-a lungul secolelor, Pompei şi morţii au fost uitaţi, rămânând îngropaţi timp de aproape două milenii, până când un fermier a găsit o parte din oraş sub o vie, în 1748.
