Astfel de evenimente sunt programate la București şi în garnizoanele cu unități militare care au executat misiuni în străinătate.
Ziua de 11 noiembrie evocă intrarea în vigoare, în 1918, a armistițiului în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și erau create condițiile necesare realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie, dar această dată amintește și de primul militar român decedat în conflictul din Afganistan, sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogoraș, căzut la datorie în 2003.
În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți, precizează Ministerul Apărării, potrivit Rador Radio România.