Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi.

”Am început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de sărbători. Şi în această iarnă vom utiliza toate echipamentele care se află deja în proprietatea Companiei Municipale Iluminat Public, iar în plus vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi”, a arătat Nicuşor Dan, duminică, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că peste 4.300.000 de becuri de tip LED, cu un consum scăzut de energie şi o fiabilitate ridicată, vor decora următoarele artere principale: Bd. Aviatorilor (Piaţa Victoriei – Charles de Gaulle), Bd. Kiseleff, Bd. Regele Mihai I, Calea Victoriei, Bd. Elisabeta, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Magheru, Bd. Ion I.C. Brătianu, Bd. Unirii şi Piaţa Constituţiei.

Primarul a menţionat că distanţa liniară pe care o pot acoperi aceste echipamente este de 265 de kilometri.

Vaslui: O maşină în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat pe DN 24A şi a rupt două racorduri de gaze naturale/ Şoferul şi pasagerii nu au fost găsiţi/ 13 persoane, evacuate din locuinţe din cauza concentraţiei de metan crescute – FOTO, VIDEO

Vaslui: Poliţiştii îl caută pe şoferul care s-a răsturnat cu maşina şi ar fi avariat o ţeavă de gaze naturale la Zorleni