VIDEO Ciolacu dezvăluie că a vrut să emigreze: ‘Am vrut să rămân la Londra și să rămân în diaspora, dar eu nu am reușit’

„Aș fi dorit mult astăzi să mă adresez dumneavoastră ca și român. Ca și român simplu, cred că mi-ar fi fost mult mai ușor. Aș fi povestit cum, în anul 1991, am vrut să rămân la Londra și să rămân în diaspora, dar eu nu am reușit. Dumneavoastră ați reușit acest lucru. Fratele meu l-a reușit. A locuit vreo 15 ani în Germania, împreună cu familia. Aș fi dorit să împărtășesc bucuria că, în sfârșit, statul român se implică și statul român a înțeles că identitatea și valorile nu le poți conserva și fără să fie o legătură clară între comunitate, biserică și tradițiile noastre”, spune Marcel Ciolacu după întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

El afirmă, însă, că are „nenorocul” să se adreseze românilor din Marea Britanie ca și prim-ministru, ca reprezentant al statului.

„După foarte, foarte mulți ani de zile în care abordarea a fost una greșită, în care măsurile pe care trebuia să le ia statul astfel încât astăzi să nu fiu în fața reprezentanților celei mai mari comunități de români din afara țării. (…) Este nepermis, după ce acest s-a întâmplat în primii ani și am văzut cât de mulți români pleacă, este nepermis ca, după aproape 30 de ani, să începem să avem o dezvoltare a României uniform.Să începem să facem autostrăzi și în Moldova, și în sudul României. Să începem să facem, pentru prima oară, să vorbim de trecerea Carpaților din Moldova spre centrul țării, iară să vorbim despre Comandnic Brașov și să legăm până la urmă zonele istorice, având în continuare și marea provocare de a lega România de Republica Moldova, de Basarabia. Este prima oară, când statul a înțeles că trebuie să investească în învățământul dual, să investească în sănătate, pentru că altfel nu avem nicio șansă. Să reușim să vă lămurim de a reveni cât mai mulți acasă. Este evident că este un proces de lungă durată, fiindcă fiecare dvs. poate la început v-ați părăsit copiii în România, între timp v-ați adus copiii în Marea Britanie, ar fi culmea acum să plecați să lăsați copiii într-o țară străină și dvs. să vă întoarceți acasă. Deci lucrurile sunt foarte complexe. Și atunci trebuie să găsim, și vă anunț cu o fărâmă de bucurie, faptul că e primul an când au venit mai mulți români în România decât au plecat. Trebuie să găsim acel liant și acel mijloc, care să ne facă viața mai frumoasă, să fim mai mândri și mai utili. Pentru noi, pentru familiile noastre și pentru țara noastră”, încheie premierul Ciolacu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Comisarul european al României, audiat în PE: Roxana Mînzatu a dat explicații despre extinderea casei sale din Braşov

Preşedintele PNL, întrebat despre sondajele care-l arată în afara finalei prezidenţiale: Arată că există o temere faţă de candidatul Nicolae Ciucă / Eu mi-aş dori să mă dea sondajele pe locul 14 / Liderul liberalilor crede că partidul se va mobiliza