Ciolacu îl răspunde lui Ciucă în scandalul cheltuielilor preşedintelui Iohannis: ‘Să avem un T0!’

„Da! Normal! Sunt de acord cu ancheta, categoric. Am fost de acord și la comisia pentru Nordis.

Există elemente penale privind compania Nordis. Penalul primează. În privința cheltuielilor, primează adevevărul. Mai ales că se termină o epocă de secretomanie în ceea ce privește cheltuielile președintelui. Să se facă un T0 cu această anchetă.  Nu vorbim de lucruri penale. Nu e normal să fie secret”, a spus Ciolacu, la postul România TV.

De ce au fost secretizate cheltuielile?

„Cred că era un mod de lucru până acum. E cazul să avem un T 0 și să nu mai ascundem nimic românilor, indiferent de funcție.  Îmi pare rău, eu chiar aș fi vrut să avem alte discuții, despre proiecte…. Încă suntem parteneri de coaliție (n.r.: cu referire la PNL)”, a concluzionat Ciolacu.

Afirmațiile lui Ciucă

Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi seară, la România TV, despre comisia de anchetă iniţiată de PSD şi a răspuns: ”I-aş aduce aminte domnului Ciolacu, atunci când noi am lansat acea comisie pentru Nordis, că a spus că, atunci când nu vrei să rezolvi o problemă, constitui o comisie. Înseamnă că domnul Marcel Ciolacu nu vrea să rezolve această problemă”.

Întrebat dacă are ceva împotriva comisiei şi aflării cheltuielilor, Ciucă a afirmat: ”Nu am nimic împotrivă. Nu, cum să am împotrivă?! Ei încearcă întruna să mă lipsească pe mine de domnul Iohannis (…) nu pot să mă dezic de faptul că am avut o relaţie cu preşedintele”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Marcel Ciolacu s-a enervat pe Nicolae Ciucă: Au început cu atacuri la familie, cu minciuni!

Tânăr reţinut după ce a împuşcat un câine cu o armă letală