Meciul dintre echipele feminine ale Spaniei şi Poloniei, care era programat miercuri, la Malaga, de la ora locală 17:00, în optimile de finală ale competiţiei Cupa Billie Jean King, a fost amânat din cauza unei alerte de vreme rea, au anunţat organizatorii.
”Din cauza unei alerte de vremea rea dată de autorităţile locale şi regionale, meciul dintre Soania şi Polonia, din faza finală a Cupei Billie Jean King, programat iniţial pentru miercuri 13 noiembrie, ora 17:00, a fost amânat. Întâlnirea va avea loc vineri 15 noiembrie, de la ora 10:00”, se arată în comunicat.
Organizatorii au luat decizia ”în baza îndrumării din partea autorităţilor relevante pentru a asigura sănătatea şi siguranţa tuturor participanţilor şi spectatorilor”.
”Ne cerem scuze pentru orice inconvenient şi apreciem înţelegerea şi cooperarea tuturor”, se mai arată în comunicat, care precizează că biletele vândute sunt în continuare valabile pentru întâlnirea în cauză.
Toate antrenamentele de miercuri au fost anulate, iar echipele vor rămâne la hotel.
România este programată să joace joi contra Japoniei, în optimile de finală.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)