Vaslui: Opt persoane decedate în incendiile produse în judeţ de la începutul acestui an

Opt cetăţeni şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor produse, de la începutul acestui an, la nivelul judeţului Vaslui, cifra fiind în creştere semnificativă faţă de anul trecut, când în judeţ au fost înregistrate două cazuri de persoane decedate.

Potrivit conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, deşi cifra se menţine în media multianuală, la nivel judeţean se impune luare unor măsuri speciale de prevenire a incendiilor, având în vedere că judeţul se clasează pe locul al patrulea în ţară în ceea ce priveşte numărul victimelor decedate în urma incendiilor.

„În momentul în care noi la un incendiu avem o victimă, o persoană care a decedat, este deja prea mult. Asta este o mare tragedie la noi în judeţ. Suntem la opt persoane anul acesta, anul trecut am avut două. Este o diferenţă prea mare şi sezonul rece abia a început. (…) Este normal să mai fie incendii, pentru că la nivel naţional au fost anul trecut 31.200 de incendii. Este un fenomen pe care noi nu-l putem înlătura, dar în ceea ce priveşte judeţul Vaslui putem sta mai bine. (…) Eu sunt sigur ca la anul noi nu se poate să fim tot în top şi la numărul de victime. (…) Vă garantăm că noi facem eforturi deosebite pentru a informa cetăţenii cu ceea ce au de făcut, dar nu este suficient. O să încercăm să demarăm o campanie la nivel judeţean. În luna ianuarie deja am planificat o convocare cu primarii din judeţ, deja avem un compartiment care printre altele are şi atribuţii de a pregăti populaţia. O să le propunem primarilor nişte măsuri concrete, pentru că ei au la dispoziţie mai mulţi oameni decât noi. Noi avem un compartiment de pregătire a populaţiei, dar e încadrat cu doi ofiţeri şi un subofiţer”, a declarat Ioan-Cătălin Oloeriu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful ISU Vaslui a menţionat că în cadrul unei recente campanii privind montarea gratuită de detectoare de fum în anumite gospodării cu risc, au existat cazuri în care cetăţenii au refuzat montarea dispozitivelor şi a făcut apel la populaţie să ia în serios activitatea de prevenire a incendiilor.

Potrivit datelor ISU Vaslui, cele mai multe dintre incendii au loc din cauza unor improvizaţii la sistemele electrice sau cele de încălzire

„În majoritatea cazurilor, improvizaţiile, fie că sunt făcute la sistemele de încălzire pe bază de lemne sau cărbuni, fie că sunt la instalaţiile de gaze sau la cele electrice, conduc la adevărate dezastre şi tragedii, provocând incendii, explozii urmate de incendii, intoxicări cu monoxid de carbon şi alte gaze toxice, toate acestea soldându-se cu pagube materiale însemnate, persoane rănite sau, mai grav, cu pierderi de vieţi omeneşti. (…) Pentru evitarea unor evenimente nedorite, facem apel către cetăţeni să dea dovadă de atenţie sporită în perioada următoare, la punerea în funcţiune a sistemelor de încălzire locală şi la utilizarea focului deschis”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu

De la începutul anului, pompierii militari din cadrul ISU Vaslui au intervenit pentru limitarea şi lichidarea a peste 150 de incendii, altele decât cele izbucnite la vegetaţia uscată şi păduri, 75 dintre acestea fiind în locuinţe. AGERPRES /(A – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Tulcea: Aplicaţie pentru accesarea directă a rezultatelor analizelor din laboratoarele ANSVA, funcţională de săptămâna viitoare

Sia-Nicoleta Jiru (ANAF): Peste 53.000 de contibuabili au avut contact cu Fiscul în 2023