Legenda schiului alpin Lindsey Vonn va încerca, la 40 de ani, să revină în competiţie, la mai bine de cinci ani de la încheierea carierei, a anunţat, joi, Federaţia americană de schi, citată de agenţiile internaţionale de presă.
Vonn, care are 82 de victorii în Cupa Mondială, a precizat în comunicat că are ”dorinţa de a regăsi echipa americană de schi şi să continue să împartă experienţa sa în sport cu aceste femei incredibile”, fără a menţiona data revenirii sale.
Vonn s-a retras din cauza durerilor pe care le avea la genunchiul drept, afectat de mai multe căderi şi intervenţii chirurgicale.
În urmă cu circa şapte luni, americancei i-a fost înlocuit genunchiul şi a reluat schiatul zece săptămâni mai târziu, după ce a scăpat de dureri.
Vonn a comentat într-un interviu publicat de Times că are nevoie să facă un progres consistent, însă nu a exclus posibilitatea de a încerca să participe la a cincea sa ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, în 2026, la Milano şi Cortina d’Ampezzo.
”Nu ştiu ce îmi rezervă următoarele luni şi următorul an şi jumătate, aşa că nu pot spune acum dacă asta este posibil”, a explicat Vonn.
Vonn a dominat schiul alpin feminin între 2000 şi 2019, câştigând patru Cupe Mondiale, două titluri de campioană mondială şi o medalie la JO de la Vancouver din 2010.