Liga Naţiunilor: Italia s-a impus la Bruxelles, 1-0, şi conduce în grupă

Echipa naţională a Italiei a învins joi seara, în deplasare, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, şi conduce în grupa A2 a Ligii Naţiunilor.

Sandro Tonali a deschis scorul la Bruxelles, în minutul 11, din pasa lui Di Lorenzo. A fost primul gol marcat de jucătorul lui Newcastle pentru Squadra Azzura şi a fost unicul al partidei. Openda, Trossard şi Lukaku l-au pus la încercare pe Donnarumma, însă portarul italian a scos totul şi oaspeţii s-au impus cu 1-0, ducând mai departe perioada fără înfrângere în faţa Belgiei, perioadă începută în 1972.

La Paris, Franţa nu s-a putut impune în faţa Israelului, terminând la egalitate, 0-0. Portarul oaspeţilor, Peretz, a fost într-o formă de zile mari, refuzându-le golul atacanţilor lui Deschamps.

În clasamentul grupei A2 conduce Italia, cu 13 puncte, urmată de Franţa, care  adunat 10 puncte. Belgia este pe locul 3, cu 4 puncte, iar Israel are un singur punct.

 

 

Liga Naţiunilor: Cu mulţi absenţi, Anglia a câştigat la Atena, cu Grecia, scor 3-0

UPDATE Prahova: Trafic reluat pe o bandă pe autostrada A3, în zona accidentului cu 12 maşini