Şeful băncii centrale din India: Risc în creştere de revenire a inflaţiei ridicate la nivel global

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei (RBI), Shaktikanta Das, a declarat joi, la Global Leadership Summit, organizat de CNBC-TV18, că, deşi politicile monetare ale băncilor centrale din întreaga lume au reuşit în mare parte să evite o recesiune profundă, există încă riscuri de reapariţie a inflaţiei şi de încetinire a creşterii economice.

”S-a asigurat o aterizare lină, dar riscurile inflaţioniste şi pericolul unei încetiniri a creşterii economice sunt încă prezente,” a spus Das, menţionând conflictele geopolitice, fragmentarea geoeconomică, volatilitatea preţurilor la materii prime şi schimbările climatice ca factori de risc care continuă să crească.

Das a subliniat contradicţiile din pieţele globale, inclusiv aprecierea dolarului american, în ciuda faptului că Rezerva Federală a SUA reduce ratele dobânzii.

Perspectivele unei a doua administraţii Trump, care ar putea introduce tarife comerciale mai mari şi politici de imigrare mai stricte, ar putea contribui la o accelerare a inflaţiei şi ar putea încetini ciclul de reducere a ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală americană.

În ceea ce priveşte economia Indiei, Das a subliniat rezilienţa acesteia, estimând că inflaţia va continua să se modereze, în pofida ”obstacolelor periodice.”

Totodată, Piyush Goyal, Ministrul Comerţului din India, a îndemnat RBI să reducă ratele dobânzii pentru a sprijini creşterea economică.

 

Merck încheie un acord cu o companie chineză pentru dezvoltarea unui medicament pentru cancer

Motivele pentru care personajele din desene animate nu au cinci degete