În primul XV s-au făcut cinci modificări, trei pe înaintare, urmând să înceapă meciul Buruiană, Mahu şi Mitu, şi două pe linia de treisferturi, cu Sikuea şi Neagu titulari. De asemenea, au fost făcute cinci schimbări şi pe banca de rezerve, pentru acest meci fiind selecţionaţi Cojocaru, Neculau, Horvat, Bucur şi Popoaia.
Căpitanul ”stejarilor” va fi Cristi Chirica, cel care a condus România şi la Cupa Mondială din Franţa, de anul trecut.
„Este un meci în care iarăşi avem o revanşă de luat, însă suntem încrezători, victoria cu Tonga ne-a dat mai mare încredere în noi. Cu siguranţă dacă vom respecta planul de joc va fi un meci frumos şi cu Canada, un meci pe care dorim şi trebuie să-l câştigăm. Le mulţumim celor care ne susţin şi îi aşteptăm şi sâmbătă, în număr cât mai mare, cum a fost şi sâmbăta trecută, alături de noi. Avem nevoie de ei, de susţinerea lor, contează foarte mult pentru noi”, a declarat Cristi Chirica.
„Stejarii” au jucat în urmă cu aproape două luni împotriva reprezentativei „Frunzei de arţar”. În meciul disputat la Ottawa, canadienii au câştigat cu 35-22, aceasta fiind a treia victorie a lor în cele nouă meciuri disputate cu România.
Meciul test dintre echipele României şi Canadei va avea loc sâmbătă 16 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf din Capitală.
Sâmbătă trecută, România a învins Tonga cu 25-15. ”Stejarii” vor mai disputa un meci test, pe 23 noiembrie, tot pe stadionul Arcul de Triumf, contra Uruguayului.
XV-le României pentru meciul cu Canada: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ştefan Marko Buruiană (Castres), 3. Vasile Bălan (CSA Steaua), 4. Jacob Nicoolas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc (CSA Steaua), 7. Cristi Chirica (căpitan; CS Dinamo), 8. Adrian Mitu (Soyaux Angouleme Rugby XV Charente), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Vaovasa Hinckley (CS Dinamo), 11. Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Taliauli Sikuea (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Ovidiu Neagu (CS Dinamo). Antrenor principal: David Gerard.
Rezerve vor fi: 16. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Yanis Horvat (SC Albi), 20. Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 22. Alexandru Bucur (SCM USV Timişoara), 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).