Ei sunt acuzaţi de fraude cu bani europeni, prejudiciul fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro. Dosarul este instrumentat de Parchetul European.
În urmă cu circa două săptămâni, după ce suspecţii în acest dosar au fost audiaţi la Parchetul European – biroul din Timişoara, judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara au decis să îi plaseze sub control judiciar. Procurorii Parchetului European au contestat decizia Curţii de Apel Timişoara, iar joi magistraţii de la ÎCCJ au decis să îi trimită în arest preventiv pentru 30 de zile pe primar şi contabilă. Cei doi au fost duşi în arestul IPJ Timiş.
Potrivit unor surse, fraudele au vizat trei proiecte finanţate din fonduri de la Uniunea Europeană, între care unul pentru o plantaţie, iar altul pentru o căzănărie, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro. Anchetatorii suspectează angajări fictive, dar şi alte nereguli. Dealtfel, procurorii Parchetului European au făcut percheziţii la locuinţa edilului şi a contabilei, încă din luna septembrie şi tot atunci au ridicat mai multe documente.