Unsprezece copii, şapte în vârstă de până la un an, morţi în inundaţiile din Valencia. Nouă români, cei mai numeroşi între cele 26 de victime străine

Inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei la 29 octombrie s-au soldat cu moartea a cel puţin 26 de persoane de naţionalitate străină, potrivit unui bilanţ oficial, în care se arată că jumătate dintre aceste victime aveau vârsta de peste 70 de ani, relatează AFP.

Potrivit acestui bilanţ, care priveşte exclusiv regiunea Valencia – adică 216 dintre cei 224 de morţi înregistraţi în prezent -, 104 dintre victimele tragediei erau în vârstă de peste 70 de ani, iar 67 dintre acestea în vârstă de peste 80 de ani.

În total, 11 copii – inclusiv şapte în vârstă de până la un an – au murit în această catastrofă.

În total 190 dintre cele 216 de victime din Valencia sunt de naţionalitate spaniolă, iar 26 sunt străini de 11 naţionalităţi, potrivit Centrului de Integrarea datelor (CID), un organism înfiinţat după inundaţiile de la 29 octombrie care permite colectarea informaţiilor despre victimele din regiunea Valencia.

Cei mai mulţi între cei 26 de străini care murit în inundaţii sunt români – nouă.

În inundaţii au mai murit patru marocani, patru chinezi, doi britanici, un ucrainean, un olandez, un tunisian, un ecuadorian, un venezuelean, un columbian şi un paraguayan.

În afară de cele 219 morţi înregistrate în regiunea Valencia, inundaţiile de la 29 octombrie s-au soldat cu şapte morţi în Casilia-La mancha şi una în Andaluzia.

YouTube funcţionează din nou normal în Rusia, după o intervenţie a lui Putin, care a vorbit cu realizatorul Karen Şahnazarov, directorul societăţii de cinema Mosfilm. ”M-a ascultat şi a spus «mă ocup, am să mă uit»”

Un cunoscut economist avertizează că România a intrat în recesiune economică. Argumentele cu care îşi susţine afirmaţia şi partea pozitivă a unui asemenea fenomen