Poliţiştii ilfoveni au reţinut cinci persoane într-un dosar care vizează infracţiuni de delapidare la o firmă care se ocupă cu comerţul de produse alimentare. Ancheta derulată de poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov a stabilit un prejudiciu de 3.400.000 de lei
„În fapt, în perioada 2018-2021, 3 persoane (femei) au determinat reprezentanţii unei societăţi comerciale să semneze 75 de bilete la ordin către alte societăţi, încasând ulterior, prin diverse metode şi prin interpuşi, sumele de bani din patrimoniul societăţii comerciale în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea în calitate de contabile”, transmit, vineri, oficialii Poliţiei judeţene Ilfov.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că firma prejudiciată activează în domeniul comerţului cu produse alimentare.
Prejudiciul cauzat societăţii comerciale se ridică la aproximativ 3,4 milioane de lei, conform datelor din anchetă.
Vineri, 15 noiembrie, poliţiştii au făcut nouă percheziţii la punctele de lucru şi sediile mai multor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele persoanelor vizate în dosar.
Ancheta se derulează cu privire la infracţiuni de delapidare (participaţie improprie, în formă continuată – 75 de acte materiale), cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată – 75 de acte materiale).
Opt persoane au fost audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, în cadrul acestui dosar, iar cinci dintre ele – doi bărbaţi şi trei femei – au fost reţinute, urmând ca vineri să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu propuneri privind luarea de măsuri preventive.
La percheziţie, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe înscrisuri, precum şi medii electronice de stocare, în vederea întregirii materialului probator.
„De asemenea, în cadrul activităţilor de cercetare, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile, acestea având o valoare de 2.500.000 de lei”, precizează anchetatorii.