Suceava: Accident cu un motoscuter pe care se aflau doi adolescenţi; unul dintre ei a murit

Un copil în vârstă de 13 ani a murit, vineri seară, după ce scuterul pe care se afla a lovit un tractor aflat în mers pe raza localităţii Bosanci, un al doilea adolescent aflat pe moped, în vârstă de 15 ani, fiind rănit, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit sursei citate, al doilea copil, în vârstă de 15 ani, a fost rănit şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

„Au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM). Pe moped se aflau două persoane, una dintre acestea este în stare de inconştienţă şi se aplică manevrele de resuscitare. Cea de a doua persoană este conştientă şi i se acorda primul ajutor de către echipajul SMURD B2. Persoana preluată de echipajul SMURD B2 este transportată la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate (…) Din nefericire, pentru tânărul în vârstă de 13 ani, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) a declarat decesul”, au precizat oficialii ISU Suceava.

Conducătorul utilajului agricol nu a necesitat îngrijiri medicale. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

România are nevoie de un ”plan de ţară pentru la ţară” (consultant)

VIDEO Nicușor Dan nu se teme de eșecul referendumului: ‘Nu se poate să fie mai rău decât mandatul pe care l-am avut deja’