Echipa Poloniei, condusă de numărul 2 mondial Iga Swiatek, a învins vineri echipa Spaniei, scor 2-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Billie Jean King Cup.
Polonia a reuşit să se impună în cele două meciuri de simplu. În prima confruntare a zilei, Magda Linette (locul 38 WTA) a dispus de Sara Torribes Tormo (locul 106 WTA), cu 7-6(8-6), 2-6, 6-4, într-un meci maraton care a durat trei ore şi 51 de minute. Iga Swiatek (locul 2 WTA) a întâlnit-o apoi pe Paula Badosa (locul 12 WTA), pe care a învins-o cu 6-3, 5-7, 6-1, iar polonezele, câştigătoare cu 2-0, s-au calificat pentru sferturi, unde vor înfrunta Cehia.
„La început am avut impresia că joc cel mai bun meci al meu de la revenirea pe terenuri la începutul lunii noiembrie, după o pauză de două luni. În tie-break-ul setului doi am făcut mici greşeli. Dar ştiam că îmi pot recâştiga avantajul în turul al treilea”, a savurat victoria Swiatek, care a adăugat: „După patru înfrângeri în 2022 şi 2023, am câştigat în sfârşit un meci din faza finală a Cupei Bille Jean King, este un pas uriaş”.
România a ratat calificarea în sferturi după ce a cedat cu 1-2 în faţa Japoniei.