Argeş: Şapte persoane implicate într-un accident rutier produs în Piteşti; patru au fost transportate la spital

Şapte persoane au fost implicate într-un accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din municipiul Piteşti, patru victime fiind transportate la spital, informează Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

„În eveniment sunt implicate patru autoturisme, dintre care două se aflau parcate, fără ocupanţi. În urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat. (…) Ajunşi la faţa locului, colegii noştri au identificat o persoană încarcerată, care în urma extragerii, a fost predată unuia dintre echipajele medicale”, se arată într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, în urma accidentului a rezultat un număr total de şapte victime, toate conştiente. După ce au primit îngrijiri medicale, patru dintre acestea au fost transportate la spital, iar trei au refuzat transportul la o unitate medicală. AGERPRES/(AS – editor: George Onea, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Tricolorii mulţumesc suporterilor prezenţi la meciul cu Kosovo: Este regretabil gestul echipei oaspete, reflectă o lipsă de respect nu doar pentru fotbal, ci şi pentru meseria de fotbalist

Apărarea antiaeriană rusă a doborât drone ucrainene în diferite regiuni ale țării