CS Dinamo: Bela Karolyi a fost un vizionar, un creator al unui sistem care a revoluţionat gimnastica

”Un mare antrenor a părăsit scena vieţii! Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, s-a stins pe 15 noiembrie, la vârsta de 82 de ani, în Statele Unite. A fost un vizionar, creator al unui sistem care a revoluţionat gimnastica şi a produs generaţii de excepţie. Bela Karolyi este cel care a lansat ”Fenomenul Nadia”. ”Un mare impact şi o mare influenţă asupra vieţii mele”, a fost mesajul postat de Nadia. Clubul Sportiv Dinamo transmite condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Dumnezeul să-l ierte!”, a scris CS Dinamo pe Facebook.
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit la 82 de ani.

USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu a fost indicată cauza decesului.

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi Mary Lou Retton.

La începutul acestei luni, Nadia a anunţat că va reveni în sportul din România, după ce a acceptat postul de consultant pe proiecte de înaltă performanţă la CS Dinamo.

Sursa: www.stiripesurse.ro

FOTO Mobilizare impresionantă pe ‘autostrada urșilor’ – De la ‘rușine națională’, la lucrări care avansează în forță

Iranul neagă întâlnirea dintre un reprezentant al său la ONU şi Elon Musk