Gorj: Doi octogenari, atacaţi în propria casă pentru a fi jefuiţi. Agresorii sunt cinci tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani

Doi octogenari, frate şi soră, din localitatea gorjeană Hurezani, au fost atacaţi în propria locuinţă, mobilul atacului fiind jaful. Ancheta Poliţiei arată că presupuşii atacatori sunt cinci tineri, dintre care doi sunt minori, care au intrat în casă peste cei doi bătrâni şi l-au bătut cu parii pe bărbat, vrând să ia banii pe care acesta şi sora lui îi aveau în casă.

Jaful a avut loc în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, când mai multe persoane au intrat în casa unui localnic din comuna Hurezani spărgând geamurile uşii de la intrarea în locuinţă.  

Agresorii au intrat în casa bărbatului de 83 de ani şi l-au lovit cu obiecte dure, din lemn.
„Bărbatul locuia împreună cu sora sa, în vârstă de 89 de ani, care s-ar fi speriat de cele petrecute în locuinţă şi a plecat, fiind ulterior identificată în grădina casei. Atât femeia, cât şi bărbatul au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, poliţiştii întocmind dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi lovire sau alte violenţe”; informează, duminică, Poliţia judeţeană Gorj.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj au stabilit că principalii suspecţi în acest caz sunt cinci tineri, iar mobilul atacului a fost acela „de a sustrage bunuri sau sume de bani”.
Doi dintre atacatori sunt minori, unul având 13, celălalt 15 ani, ceilalţi trei au vârste de 18, 22, respectiv 24 de ani.
În primă fază, cei trei bărbaţi majori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, iar sâmbătă, 16 noiembrie, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

O nouă înşelătorie care vizează şoferii de taxi sau ridesharing: Un client a cerut unui şofer să îi schimbe 500 de euro, pe motiv că e noapte şi nu sunt deschise casele de schimb. A doua zi şoferul a constatat că valuta era, de fapt, hârtie imprimată

Premierul Ciolacu, vizită de lucru la Bruxelles; întâlniri cu şeful NATO, preşedinţii Consiliului European şi Parlamentului European