Galeria Brera Modern din Milano se va deschide în decembrie, după o întârziere de 50 de ani

La mai bine de o jumătate de secol şi 39 de guverne italiene după ce a fost imaginat pentru prima dată, un nou muzeu va fi deschis în cursul acestui an pentru a găzdui arta modernă de la Pinacoteca di Brera din Milano, potrivit AP.

Brera Modern, situat la câţiva metri de galeria principală, a fost afectat de numeroase întârzieri, cele mai recente fiind descoperirea de azbest şi probleme cu sistemul de climatizare.

Muzeul va fi inaugurat oficial la 7 decembrie, când atenţia elitei culturale europene va fi deja asupra oraşului Milano pentru deschiderea stagiunii de operă de la Scala, au declarat luni oficialii.

Onoarea îi revine noului director de la Brera, Angelo Crespi, care a preluat funcţia în februarie, ca parte a măsurilor luate de guvernul condus de dreapta pentru a pune italieni în fruntea instituţiilor culturale cheie.

Predecesorul său, istoricul britanico-canadian James Bradburne, care a făcut presiuni pentru finalizarea Brera Modern, a încheiat două mandate de patru ani.

Brera, înfiinţat în 1809, conţine capodopere de Canova, Caravaggio, Rafael şi Hayez. Însă multe dintre lucrările sale moderne au fost păstrate în depozite.

Noul muzeu din Palazzo Citterio din apropiere a atras deja 30.000 de vizitatori pe parcursul a trei săptămâni pentru o expoziţie temporară. Concerte sunt planificate în grădină în această vară.

Se aşteaptă ca Brera, cu adăugarea muzeului Modern, să ajungă la 500.000 de vizitatori în acest an, faţă de 466.709 anul trecut şi de 410.000 înainte de pandemie.

Teatrul istoric Coliseum din Oldham a fost salvat de la închidere

Sindicaliştii reclamă inechităţi în noua lege a pensiilor şi acuză că s-au eliminat condiţiile speciale pentru o parte dintre silvicultori / Ar fi afectaţi 20.000 de salariaţi