Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea intervin, duminică după amiază, pentru evacuarea locatarilor dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea, după ce au fost anunţaţi că în imobil se degajă fum, sursa fiind resturi menajere care ard într-o boxă la subsol
Intervenţia salvatorilor de la ISU Vâlcea are loc într-un un bloc de pe strada Gib Mihăescu, în municipiul Râmnicu Vâlcea.
„Pompierii sosiţi la locul intervenţiei au constatat că fumul provine din subsolul blocului. Au fost trimise în sprijin o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi autospeciala CBRN (care intervine la misiuni unde există risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear – n.r.)”, informează ISU Vâlcea.
Echipajul CBRN a constatat că nivelul de monoxid de carbon este mult depăşit. Au fost evacuaţi de personalul ISU 15 adulti şi 1 minor si s-au autoevacuat 2 persoane. În acest moment nu au mai fost identificate persoane pentru evacuare.
Incendiul a fost localizat. Ard aprroximatiiv 50 de kg de resturi menajere, într-o boxă la subsol.
Misiunea este în dinamică.