Vladimir Shklyarov, star rus al baletului, a murit la vârsta de 39 de ani după ce a căzut de pe o clădire

Apreciatul balerin rus Vladimir Shklyarov a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut sâmbătă de la etajul cinci al unei clădiri, a declarat la sfârşitul săptămânii un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky pentru postul de presă Fontanka, citat de The Guardian.

Purtătorul de cuvânt, Anna Kasatkina, a declarat presei ruse că Shklyarov luase analgezice pentru o rană la spate şi că luni urma să fie supus unei operaţii la coloană.

În timp ce a fost lansată o anchetă federală pentru a investiga moartea dansatorului, „cauza preliminară” a fost considerată un accident, a relatat agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Născut în Sankt Petersburg în 1985, Shklyarov s-a alăturat Teatrului Mariinsky în 2003 şi a devenit balerin principal – cea mai înaltă poziţie într-o companie de balet – în 2011. 

Compania a numit moartea lui Shklyarov „o pierdere uriaşă”.

„Condoleanţele noastre familiei artistului, celor dragi, prietenilor şi numeroşilor admiratori ai muncii şi talentului său… el şi-a înscris pentru totdeauna numele în istoria baletului mondial”, a declarat aceasta.

De-a lungul carierei sale de 20 de ani, Shklyarov a jucat în producţiile „Lacul lebedelor”, „Romeo şi Julieta”, „Frumoasa adormită”, „Don Quijote” şi „Alice în Ţara Minunilor” de Christopher Wheeldon. El a jucat în întreaga lume, inclusiv la Metropolitan Opera din New York şi la Royal Opera House din Londra.

În 2013 s-a căsătorit cu o colegă de la Teatrul Mariinsky, Maria Shirinkina, cu care are doi copii.

Balerinii ruşi i-au adus un omagiu lui Shklyarov după aflarea veştii, Irina Baranovskaya numind moartea sa „un accident stupid, insuportabil” pe Telegram. Baranovskaya a declarat că Shklyarov „a ieşit pe balcon pentru a lua puţin aer şi a fuma” şi „şi-a pierdut echilibrul” pe „balconul foarte îngust”.

O altă balerină de la Mariinsky, Diana Vishneva, a scris: „Această tragedie aduce doar lacrimi şi tristeţe… Aceasta este tragedia pentru teatrul nostru, durerea noastră comună, sentimentul de gol”.

American Ballet Theater, unde Shklyarov a fost interpret invitat în 2014 şi 2015, şi-a amintit de el pe Instagram ca de „un artist extraordinar a cărui graţie şi pasiune au inspirat publicul din întreaga lume”. „Odihneşte-te în pace, Vladimir. Lumina ta va continua să strălucească prin frumuseţea pe care ai adus-o acestei lumi”, se încheie postarea.

 

Trageri la Loteria Română: Vezi aici lista completă a numerelor câștigătoare la toate categoriile

Imnul României la meciul cu Cipru, ultimul al tricolorilor din acest an, va fi cântat de Feli