Hunedoara: Acoperişul unei case, distrus de un incendiu, la Aurel Vlaicu

Acoperişul unei case din localitatea Aurel Vlaicu a fost distrus de un incendiu, în noaptea de duminică spre luni, focul declanşându-se, cel mai probabil, de la un coş de fum deteriorat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Pentru stingerea incendiului, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Orăştie, pentru misiune fiind alocate trei autospeciale cu apă şi spumă.

„La sosirea echipajelor operative la faţa locului, incendiul se manifesta la acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 180 de metri pătraţi, existând posibilitatea de propagare a focului la întreaga locuinţă şi la o casă din imediata apropiere. Intervenţia pompierilor a durat circa 4 ore, incendiul a fost lichidat în limitele găsite şi, din fericire, nicio persoană nu a necesitat asistenţă medicală”, a precizat sursa citată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum deteriorat.

Pompierii militari atrag atenţia că în perioada sezonului rece, una dintre cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor o constituie coşurile de fum necurăţate de funingine, deteriorate sau amplasate necorespunzător faţă de materialele combustibile. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

VIDEO Maramureş: Turist rătăcit în Munţii Gutâi, recuperat de salvamontişti

Nicuşor Dan: Ar fi bine să rămână un singur candidat din partea dreaptă la alegerile prezidenţiale / Asta depinde de partide