Luni, 18 noiembrie, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Proiectul vizează corpurile C1 și C3 și reprezintă una dintre cele mai mari investiții din ultimii ani în sistemul de sănătate din județul Dâmbovița.
Lucrările includ creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea confortului pentru pacienți și cadrele medicale, reducerea consumului de energie și a facturilor, precum și conformarea la normele actuale de siguranță la incendiu. Investiția urmărește, de asemenea, reducerea impactului asupra mediului prin diminuarea poluării.
Contractul are o valoare de peste 18 milioane de lei și o durată de implementare de 18 luni, dintre care primele 3 luni sunt dedicate proiectării, iar următoarele 15 execuției lucrărilor propriu-zise.
„Sunt cele mai mari investiții făcute în ultimii ani în sistemul de sănătate din Dâmbovița, iar Consiliul Județean Dâmbovița continuă să pregătească și alte proiecte pentru a asigura condiții cât mai bune în spitalele din județ,” a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.
Această inițiativă reafirmă angajamentul autorităților județene de a moderniza infrastructura medicală și de a oferi servicii de calitate pentru toți dâmbovițenii.
Sursa foto: Facebook – Corneliu Ștefan